Biea, care a împlinit 26 de ani la începutul acestei luni, şi-a trecut în palmares cea de-a noua victorie. De data aceasta, obţinută prin KO tehnic, în repriza a 4-a, în faţa veteranului Christhoper Henry, 42 de ani. O bună repetiţie pentru alte lupte, mai dificile, sperăm, decât aceasta. Dar, cum spuneam şi în articolul anterior, ritmul partidelor – două pe an – mi se pare unul prea scăzut pentru construirea unui palmares onorabil, unul care să-l aducă pe Biea în postura atacării unui titlu, măcar în prima fază, cât de cât important. Câteva reprize disputate o dată la jumătate de an nu par ”cheia” succesului, a ”măririi” în ringul profesionist.
Fireşte, aşa se vede din exterior, nu cunosc planurile exacte, pe termen mediu şi lung, ale lui Flavius şi ale antrenorilor şi managerilor lui. Dar când până la 26 de ani ai lipsit deja 15 luni din atmosfera boxului, fiind la început de drum în ”jungla” profesionistă, logica lucrurilor parcă ar duce la un rezultat, o altă strategie. Însă, cel puţin pe moment, nu pot decât să mă bucur pentru acest succes românesc, într-un an plin mai mult cu înfrângeri usturătoare, ba chiar decepţii şi să sper că veştile vor fi tot mai bune în privinţa lui Biea. Mai ales că el are şi susţinerea morală, dar şi fizică, ”la propriu”, a lui Lucian Bute şi Jo Jo Dan, ultimul fiind prezent chiar în colţul lui Biea în timpul luptei de sâmbătă.
În aceeaşi gală, în ”main-eventul” serii, Francis Lafraniere l-a învins prin KO tehnic în repriza a 8-a pe Aubrey Morrow, păstrându-şi centura de campion al Canadei la categoria mijlocie.