Florenţa Mihai a obţinut medalia de bronz la Roland Garros în 1976, s-a clasat în primele 8 jucătoare la simplu la US Open-ul din 1979 şi a făcut parte din echipa de Cupa Federaţiei a României timp de 6 ediţii (dublu alături de Virginia Ruzici), reuşind să intre în primele 8 echipe din Grupa Mondială la ediţiile din 1983 – Zurich, 1981 – Tokyo, 1980 – Berlin, 1978 – Melbourne.

Multiplă campioană naţională la probele de simplu, dublu şi dublu mixt (1971-1983), Florenţa Mihai s-a impus şi în multe turnee internaţionale, printre altele câştigând proba de dublu a Campionatele Europene de Seniori (amatori) şi medalia de bronz, la simplu, în 1978.

Ca antrenor, Florenţa Mihai a fost căpitan-nejucător al echipei de Cupa Federaţiei aproape 14 ani, incluzând 3 ediţii în Grupa Mondială I şi II (1999, 1992 şi 1991), a condus echipa României la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), de la Atlanta (1996) şi de la Sydney (2000) şi a fost antrenoarea unor jucătoare de top, precum Irina Spîrlea – loc 7 mondial, Ruxandra Dragomir – loc 15 mondial şi Irina Begu.

La Fedraţia Română de Tenis, Florenţa Mihai a activat ca secretar general (1984 – 1989), antrenor federal, consilier de specialitate şi consilier al preşedintelui.

Cum văd oamenii de pe strada Viselor din Gulia, Dâmbovița, duelul dintre Nicușor Dan și George Simion: „Speranța ar fi să iasă președinte și să dea țara peste cap!” I VIDEO
Recomandări
Cum văd oamenii de pe strada Viselor din Gulia, Dâmbovița, duelul dintre Nicușor Dan și George Simion: „Speranța ar fi să iasă președinte și să dea țara peste cap!” I VIDEO

Florenţa Mihai a fost numită antrenor emerit, a primit Ordinul Meritul Sportiv Clasa I (1979 şi 1977) şi Medalia Naţională: serviciul Credincios Clasa a III-a.

Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus, joi, între orele 13.00 şi 15.00, la sediul Federaţiei Române de Tenis, din strada Pierre de Coubertin, nr. 11, sector 2, Bucureşti.

Vestea morții Florenței Mihai l-a șocat pe fostul mare tenisman Ilie Năstase. 

”Cum a murit? Florenţa? Nu se poate, nu pot să cred… Este un şoc, iertaţi-mă… dar chiar nu pot să cred aşa ceva, săptămânile trecute ne-am văzut…”, a spus Ilie Năstase la aflarea veştii.

Fostul tenisman a adăugat că sportul a pierdut o mare jucătoare. ”Nu pot să comentez… e prea trist. E foarte trist. O cunosc pe Florenţa de când era copil. Am pierdut un mare om, o mare jucătoare. Sincer, nu îmi găsesc cuvintele”, a mai afirmat Năstase pentru MEDIAFAX.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Viva.ro
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Iubita lui Nicușor Dan, cel mai tulburător interviu: „Mi-am dorit ca al doilea copil să fie născut la termen, dar tot prematur s-a născut și el”. Prin ce au trecut, fără să știe nimeni
Libertateapentrufemei.ro
Iubita lui Nicușor Dan, cel mai tulburător interviu: „Mi-am dorit ca al doilea copil să fie născut la termen, dar tot prematur s-a născut și el”. Prin ce au trecut, fără să știe nimeni
România dezamăgită așteaptă să ajungă la urne. „Nu mai votează lumea pe zahăr și ulei, le-a ajuns!” | REPORTAJ
Adevarul.ro
România dezamăgită așteaptă să ajungă la urne. „Nu mai votează lumea pe zahăr și ulei, le-a ajuns!” | REPORTAJ
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta
Unica.ro
Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta
Accidentul naval de pe Dunăre, filmat: momentul în care bărcile sunt lovite puternic de barjă / Cei doi pescari dispăruți, în continuare de negăsit
Observatornews.ro
Accidentul naval de pe Dunăre, filmat: momentul în care bărcile sunt lovite puternic de barjă / Cei doi pescari dispăruți, în continuare de negăsit
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI