Libertatea: Ce ai găsit la Brăneşti?
Florentin Petre: O atmosferă foarte bună, o echipă dedicată fotbalului şi un antrenor excelenmt, care a fost căpitan al Stelei, într-o perioadă când erau mulţi fotbalişti buni acolo. Sunt aici nişte copii deosebiţi, disciplinaţi, care au înţeles că antrenorul e un model de urmat, şi au luat de la acesta spiritul de învingător. Am făcut ce am făcut şi tot la alb şi roşu am ajuns. Culorile acestea m-au urmărit toată viaţa. Deşi eu am jucat o viaţă la Dinamo, iar Ilie Stan a evoluat pentru Steaua, suntem profesionişti. Ne-am făcut treaba la timpul nostru, iar acum suntem aici pentru a face tot posibilul să ajutăm Victoria.

Mai ai chef de fotbal după atâtea antrenamente, meciuri şi cantonamente?
Nu am nici o problemă, pentru că îmi place enorm sportul ăsta. E viaţa mea. E unul dintre lucrurile frumoase care mi s-au întâmplat în viaţă. Asta ştiu să fac cel mai bine. Mă ambiţionez să ţin ritmul cu tinerii de lângă mine. Am 35 de ani şi nu mai sunt la fel de vioi ca acum 10 ani, dar am câştigat multă experienţă şi ştiinţă a jocului.

Cum ai lăsat fotbalul românesc şi cum l-ai găsit când te-ai întors în România?
Probleme erau şi atunci, probleme sunt şi acum. Parcă în ultimul timp se întâmplă mult mai multe lucruri rele. Scandalurile fac foarte rău şi de aceea am ajuns în situaţia asta grea. Dacă oamenii s-ar gândi mai  multe la fotbal şi nu la propriile interese, nu am suferi atât. Nu există continuitate la echipele de club, de aceea avem şi probleme cu echipa naţională, care nu se mai califică la tuernee finale. Pentru performanţă îţi trebuie linişte.

Ciclista elvețiană Muriel Furrer, în vârstă de 18 ani, a murit după ce a căzut la Mondialele de la Zürich: „A zăcut în tufișuri, fără ca nimeni s-o vadă”
Recomandări
Ciclista elvețiană Muriel Furrer, în vârstă de 18 ani, a murit după ce a căzut la Mondialele de la Zürich: „A zăcut în tufișuri, fără ca nimeni s-o vadă”

Regreţi că nu ai jucat la o echipă mare din străinătate?
Acesta a fost ghinionul meu, dar aşa a vrut Dumnezeu. Ştiu doar că am pierdut foarte mulţi bani. Cât ai, atâta cheltui. Financiar nu am avut norocul altor colegi de-ai mei, care au făcut bani mulţi din fotbal, dar am muncit enorm pentru fiecare euro şi nu regret nimic din ce am făcut. Poate că băiatul meu, Patrick, va fi mai norocos decât mine şi va ajunge într-un campionat mult mai puternic. El împlineşte 14 ani în mai, eu cred că mai pot juca 3-4 ani fără probleme şi, dacă mă forţez puţin, poate jucăm împreună, în aceeaşi echipă.

La Dinamo, cine stătea cu tine în cameră se transfera în străinătate? La Brăneşti ai fost coleg cu Nicoară, aşa a reuşit să se transfere la CFR Cluj?
(Râde) Nicoară e un băiat deosebit, care a muncit enorm. Ilie Stan are un aport foarte mare că s-a transferat la CFR Cluj. Are calităţi şi sigur va ajunge la naţională, dacă va fi ajutat să dea randament. La Cluj dispune de toate condiţiile să facă acest pas.

„Piticul”, pasionat de pescuit şi raliuri: „Acum aş putea să pescuiesc doar la copcă, iar raliurile sunt în vacanţă, încep în aprilie. Pentru mine, fotbalul este prioritar acum, nu vreau să mă gândesc la altceva. Am început o muncă aici şi vreau să ajut echipa, oamenii jur fie mulţumiţi şi să nu ies pe uşa din dos la finalul contractului.”

Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”
Recomandări
Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”

Cristi Borcea, directorul general al lui Dinamo: „E un „câine” fanatic. Dacă ar trebui să dau exemple despre ce a făcut Cristi pentru Dinamo, ne-ar trebui vreo trei zile. Omul iubeşte clubul la nebunie, iar Dinamo îi datorează mult, pentru că, dacă nu era el, au fost momente când acesta putea să se desfiinţeze”

Un post de conducere la Dinamo, după retragere: „Postul meu la Dinamo mă aşteaptă, nu mi-l va lua nimeni, niciodată! E normal, am jucat acolo atâţia ani şi voi accepta indiferent ce post mi se va oferi. Atâta timp cât mă voi întoarce acasă, voi face tot posibilul să ajut clubul, aşa cum făceam când eram pe teren. Cred că echipa şi suporterii merită mai mult decât au în acest moment. Toţi suferă că nu sunt rezultate. Când echipa mergea bine stadionul era plin, îmi aduc şi acum aminte de meciul cu Manchester United sau derby-urile cu Steaua sau Rapid, când suporterii veneau în număr mare la stadion”.

Despre calificarea naţionalei la Euro 2012: „Avem meciurile din Bosnia şi cel cu Franţa. E an greu, decisiv, eu mi-aş dori din toată inima să ne calificăm. Fotbalul românesc duce lipsă de un turneu final, nu ajungem acolo, nu ne vede lumea. Cu o calificare, spălăm din nebunia asta  din jurul nostru”.

Foto: Gabriel Chirea

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Știrileprotv.ro
HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
“Viena Estului”, orașul pe care România l-a pierdut. Este plin de locuri și clădiri superbe, inclusiv una care seamănă cu celebra școală Hogwarts din Harry Potter
FANATIK.RO
“Viena Estului”, orașul pe care România l-a pierdut. Este plin de locuri și clădiri superbe, inclusiv una care seamănă cu celebra școală Hogwarts din Harry Potter
Propunerea neconvențională primită de Adelina Chivu de la Playboy: „Măi ... nu înțelege greșit”
GSP.RO
Propunerea neconvențională primită de Adelina Chivu de la Playboy: „Măi ... nu înțelege greșit”
De sâmbătă, 28 septembrie 2024, de la ora 11, trei zodii vor fi lovite de noroc dublu. Se anunță succes pe toate planurile
FANATIK.RO
De sâmbătă, 28 septembrie 2024, de la ora 11, trei zodii vor fi lovite de noroc dublu. Se anunță succes pe toate planurile
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Observatornews.ro
Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI