A fost coleg cu Ianis Hagi la grădiniţă
“Mă ocup de pregătirea lui Patrick, vorbesc cu mama lui. Am lucrat cu el şi individual, vreo trei luni. Are mult de muncit”, a precizat Florentin. Patrick nu s-a duelat cu Ianis Hagi (foto), fiul de 15 ani al “Regelui”. “Au fost colegi la grădiniţă, dar nu şi la loturi, e diferenţă de vârstă. Au fost însă adversari pe teren”, precizează Florentin.
Au ratat şansa să fie coechipieri
Daniel Chiriţă a jucat în echipă cu fiul său, Alex
Petre a ratat şansa de a evolua alături de fiul său. “Nu m-au mai ţinut balamalele”, a mărturisit “secundul” de la FC Braşov. Cel mai cunoscut caz de tată-fiu colegi în România: Daniel Chiriţă i-a dat pase fiului său, în Liga a III-a, la AFC Filipeştii de Pădure/ Prahova (tatăl avea – 37, iar fiul, Alex, acum la Petrolul – 14 ani şi 8 luni).
foto: Gazeta Sporturilor