ACTUALIZARE / Florentin Petre a postat pe facebook un mesaj de susținere pentru fiul său, Patrick.
„Se vede școala lui Răduță. Se vede mâna lui. I-a crescut în spiritul fotbalului și al sportului românesc. Sunt tineri. În afară de Petre, nu am avut probleme cu niciunul, nici cu Dudea și nici cu Nedelcearu. Iar Olteanu m-a surprins prin ce a făcut.
Nu știu ce se întâmplă cu Petre. El are calitate, dar nu ajunge asta. Toată lumea îl promovează pe el, dar el nu înțelege ce șansă i se oferă. Așa nu va ajunge niciodată.
Îmi pare rău pentru el. Are valoare, dar nu ajunge. Am văzut jucători mai talentați ca el, care nu și-au văzut de treabă și care și-au ratat cariera”, a spus Rednic pentru GSP.RO.
Florentin Petre le-a găsit scuză bețivilor de la Dinamo: „Le e frică de avion, d-aia au băut”
Florentin Petre, tatăl lui Patrick Petre, a luat foc. Întâi a oferit o scuză puerilă. Cei patru s-ar fi îmbătat fiindcă le e frică de avion.
„Au greșit, să-și asume responsabilitatea! Nu se poate așa ceva, mai ales la echipa națională. Am înțeles că a fost ziua de naștere a lui Olteanu, dacă voiau să bea un pahar de vin puteau s-o facă alături de toți cei de la echipă. Cum făceam și noi, de altfel.
Ăștia mici au fost mai euforici, au luat-o mai devreme, n-au mai așteptat să ajungă la hotel”, a spus Petre, pentru GSP.RO.
„Din ce știu eu sigur, Patrick, Dudea și Nedelcearu au frică de avion, cred că și din această cauză au făcut acel gest, regretabil de altfel. Curios este că doar cei de la Dinamo sunt scoși în față, doar ei sunt trași la răspundere.
Au mai fost zeci de cazuri cu jucători sau cu conducători care au mai consumat pe avion. Oricum, asta nu-i scuză pe cei patru, puteau să stea liniștiți în autocar, am înțeles că ar fi zis ceva, din ce am citit. N-am luat legătura cu Patrick, are telefonul închis, vom vorbi la București”, a mai spus Florentin Petre.
Florentin Petre le-a găsit scuză bețivilor de la Dinamo: atacul la Rednic
„M-a deranjat declarația lui, este a nu știu câta oară când îmi atacă fiul. Mai bine să vorbească despre copilul lui sau de cum își gestionează situația la echipa de club, unde am citit că are probleme. Eu nu m-am băgat să-i spun despre transferurile pe care le-a făcut la Dinamo alături de fiica lui!
Am avut mereu cuvinte de laudă despre antrenorul Rednic, dar ceea ce afirmă spune multe despre omul Rednic. Are răutăți personale și frustrări! A criticat și centrul de juniori al clubului. Normal, dacă el nu i-a băgat în seamă și n-a vorbit niciodată frumos despre ei.
Majoritatea puștilor au pierdut cel puțin un an pentru că nu le-a dat nicio șansă tinerilor crescuți la centru, nu i-a băgat în seamă, știe el de ce!”, a mai spus Petre, în exclusivitate pentru GSP.RO.