ACTUALIZARE 21.45. România – Belgia 0-1, gol Van Kerkhoven (84).

Reprezentativa feminină a României întâlnește astăzi, de la ora 20:00, selecționata Belgiei, în ultima partidă disputată pe teren propriu în actualele preliminarii ale Campionatului Mondial – Franța 2019.

Partida România – Belgia se va disputa pe stadionul Municipal din Botoșani, începând cu ora 20:00, și va putea fi urmărită în direct pe Pro TV.

Revenită în cadrul echipei naționale după naștere, Florentina Olar (32 de ani), a explicat importanța acestui meci pentru frf.ro: ”Pentru mine orice meci este la fel de important, indiferent de miza lui,  dacă mai sunt sau nu șanse de calificare. O victorie ne va face să avem un moral bun înaintea partidei din Portugalia, punctele obținute ne vor menține pe un loc cât mai bun în clasamentul FIFA. Un rezultat pozitiv va arăta că avem puterea de a juca la nivel înalt, împotriva echipelor care au participat la turnee finale. Sunt multe aspecte, dar mai presus de toate mândria de a reprezenta țara și mentalitatea de învingător!”.

În aprilie, Florentina a devenit mamă de băiat. Micuțul a fost botezat Patrick Alexandru.

”Belgia e o echipă foarte bună, un adversar tare. La ultimul European a avut neșansa să facă parte din aceeași grupă cu Olanda, țara gazdă, altfel ar fi avut alt traseu, nu s-ar fi oprit încă din faza grupelor. Jucătoarele din naționala Belgiei vor fi, cu siguranță, foarte motivate, pentru că au nevoie de puncte în meciurile care au mai rămas, cu noi și cu Italia, pentru a prinde un loc de play-off. Nu mai au șanse la locul 1. Belgia are un lot bun, cu jucătoare ce evoluează la echipe de puternice din campionate de top, cum ar fi Tessa Wullaert, care, după trei ani petrecuți la VfL Wolfsburg, s-a transferat la Manchester City, Janice Cayman, de la Montpellier. Să nu uităm că în fața acestei echipe, România a pierdut la Leuven la limită, în ultimele minute, nedrept aș putea spune. Vrem să ne revanșăm”, a declarat selecționerul Mirel Albon înaintea meciului cu Belgia din această seară.

Lotul României pentru meciurile cu Belgia și Portugalia:

Portari: Andreea Părăluță (Levante UD), Lavinia Boandă (”U” Olimpia Cluj)

Fundași: Olivia Oprea (Zaragoza CFF), Anne Marie Bănuță  (Rodez Aveyron/Franța), Teodora Meluță,  Melinda Nagy (ambele ”U” Olimpia Cluj), Brigitta Goder (ETO Gyori FC/ Ungaria), Adina Giurgiu (Sassuolo/Italia)

Mijlocași: Bianca Sandu (Diosgyori VTK/Ungaria), Andrea Herczeg (Mallbackens IF/Suedia), Ioana Bortan (”U” Olimpia Cluj), Ștefania Vătafu (Anderlecht), Raluca Borodi (”U” Olimpia Cluj), Erika Gered (Vasas Femina)

Atacanți: Cristina Carp, Mara Bâtea, Oana Negrea (toate ”U” Olimpia Cluj), Adina Rognean (Heniu Prundu Bârgăului), Florentina Olar (Fortuna Hjorring)

Moldova este singura echipa pe care am învins-o în grupă, în cele patru meciuri disputate până acum. Fetele antrenate de Mirel Albon s-au impus în noiembrie, la Mogoșoaia, cu 3-1. Moldova – România a fost 0-0.

Clasamentul grupei 6:
1. Italia 21p
2. Belgia 13p
3. Portugalia 8p
4. Romania 5p
5. Moldova 1p

 
 

Urmărește-ne pe Google News