Sala din cadrul Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazul” din București va găzdui duminică, 19 aprilie, în organizarea CSA Steaua, o nouă ediție a Cupei Europei la floretă pentru echipe feminine. Pentru trofeul similar Ligii Campionilor din fotbal vor lupta, alături de formația clubului militar, CDS Mangiarotti (Italia), Bourg la Reine (Franța), Hapoel Akko Romach Abirim (Israel), Şcoala de scrimă Chişinău (Republica Moldova) și CSU ”Poli” Timișoara.
Președinte al Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu a explicat importanța desfășurării acestei întrecerii pentru al doilea an la rând în țara noastră: ”Este o competiție foarte importantă pentru noi și datorită faptului că, la prima ediție organizată anul trecut în condiții excepționale la Sala Mihai Viteazul, toată lumea a avut doar cuvinte de laudă. Tocmai de aceea, și în acest an, Confederația Europeană de Scrimă a acordat organizarea acestui important eveniment țării noastre. Vreau să mulțumesc Clubului Sportiv al Armatei Steaua București pentru efortul depus în organizarea acestei competiții împreuna cu Federația Română de Scrimă. Vă așteptăm pe toți la un regal al scrimei, care va fi organizat în condiții excepționale!”
La rândul său, președintele C.S.A. ”Steaua București”, George Boroi a adăugat: ”Suntem onorați să organizăm a doua ediție a Cupei Europei la București, cu o participare valoroasă. Mă bucur că această colaborare cu Federația Română de Scrimă tinde să devină una foarte strânsă și rodnică, pentru că, ceea ce acum trei ani de zile părea ceva foarte greu de realizat, iată că acum este ceva statornic. Suntem onorați ca președinte al Comitetului de Organizare să fie domnul general locotenent doctor Cătălin Zisu și mulțumim cu această ocazie Ministerului Apărării Naționale pentru sprijinul constant pe care l-am primit pentru organizarea competițiilor de acest gen, care cresc foarte mult nivelul de pregătire și de performanță sportivă. Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București” a avut și va avea întotdeauna o politică de vizibilitate prin performanță”.
La Cupa Europei la Floretă feminin organizată în urmă cu un an, C.S.A. ”Steaua București” s-a clasat pe locul 3, după ce a învins în finala mică reprezentanta Club de Esgrima de Vigo El Olivo din Spania. Pentru tânăra echipă roș-albastră era prima competiție internațională de senioare la care participa. ”Planul nostru strategic de revigorare a floretei a început acum șase ani și am început cu un grup de fetițe de 12-13 ani. Dacă am avut curaj anul trecut să înscriem o echipă foarte tânără, anul acesta avem o echipa tânără, de perspectivă, planul funcționează exact cum ne-am așteptat și, dacă vom încerca să fim realiști și să facem pașii corect, atunci cu siguranță vom avea o echipă pe care ne vom putea baza la Jocurile Olimpice din 2020. Până atunci însă, toate aceste competiții la care sportivele participă reprezintă o bază de pregătire. Cupa Europei la Floretă Feminin este un concurs cu tradiție. Am câștigat de 10 ori acest trofeu, ultima oară în 2006. Referitor la echipa pe care o vom alinia duminică, față de anul trecut noi am schimbat două componente. Am transferat la ”Poli” Timișoara două fete, tocmai pentru a crea o concurență adevărată și în cadrul Campionatelor Naționale și de a promova alte tinere – dovadă Ancuța Săveanu, care are 15 ani, crescută de noi, în pepiniera proprie. Sunt copii, dar sunt copii deosebiți, care și-au depășit condiția și pot participa la nivel de senioare. Ca antrenor, e greu să pui presiune, dar sunt momente când trebuie să faci acest lucru. Iar noi, duminică, vom trage finala!”, a declarat Petre Ducu, antrenorul care, împreună cu Florin Gheorghe, le pregătește pe floretistele steliste, dar și lotul național al României.
Manager al secției de scrimă a CSA Steaua, Roxana Scarlat-Bârlădeanu a declarat: ”Generația noastră, a anilor 90, nu a avut șansa de a trage acasă pentru cucerirea acestui trofeu. Mă bucur pentru tinerele noastre sportive că au această șansă și sunt convinsă ca vor face o performanță deosebită”. Multipla medaliată europeană, mondială și olimpică a amintit și despre cele mai recente performanțe ale floretistelor steliste: ”Mălina Călugăreanu, Maria Boldor-Boghiță și Corina Damaschin sunt câștigătoare ale concursului de Cupă Mondială pe echipe din Belgrad, în Guatemala au câștigat medalia de argint, iar la Bratislava s-au clasat pe locul 4. De asemenea, sportivele steliste sunt campioane naționale la proba pe echipe la Campionatele Naționale U23 și Campionatele Naționale de juniori. Anca Săveanu este campioană la echipe cadeți.”
Accesul spectatorilor este liber.
Programul competiției din 19 aprilie
09.00 Control echipament
09.30 Ședință tehnică
10.00 Debut tablou de eliminare directă
11.15 Semifinale
12.30 -13.30 Meciul pentru locurile 3-4
13.30 -15.00 Pauză
15.00 Finala
16.00 Festivitate de premiere