El Mundo Deportivo scrie că atacantul în varsta de 24 de ani este dorit de cluburi importante din Anglia și și-ar dori să schimbe echipa. Decizia finală va aparține conducerii lui Deportivo, mai notează sursa citată.
Andone a fost foarte aproape de a pleca de la gruparea galiciană și în vară, dar atunci, în ciuda propunerilor, nici jucătorul și nici clubul nu au luat în calcul o despărțire.
Situația s-a schimbat radical între timp. Noul antrenor l-a trecut pe banca de rezerve pe Andone, care rămâne în continuare un om de bază pentru echipa națională a României, în ciuda ineficienței sale.
El Mundo Deportivo nu a oferit numele echipelor interesate de Andone, însă Burnley, echipă aflată pe locul 7 în Premier League, și Brighton (locul 12) sunt posibilele destinații.
Burnley l-a dorit pe internaționalul român și vara trecută atunci când a făcut o ofertă de 13 milioane de euro, propunere refuzată.
Citește și: VIDEO/Valentina, ”mama” copiilor chinuiți : povestea băiețelului crescut în coteț și a adolescentei care se juca cu păpușile