Internaționalul român este dorit de Lazio pentru a face cuplu în ofensivă cu Ciro Immobile. Atacantul de 24 de ani se află pe lista de achiziții a lui Simone Inzaghi, care caută un înlocuitor pentru Keita Balde, acesta urmând să părăsească echipa din capitala Italiei în vară.

Conform Corriere dello Sport, alături de Andone, pe lista lui Inzaghi se mai află Simeone junior, fiul antrenorului Diego Simeone, care este sub contract cu Genoa, Ramselaar de la PSV și Alario, care evoluează în prezent la River Plate.

Evoluțiile atacantului echipei naționale din acest sezon de La Liga, în care a marcat 8 goluri, au atras atenția celor de la Lazio, care pe lângă o sumă de bani se gândesc să-l dea la schimb celor de la Deportivo pe Luis Alberto, fostul mijlocaș al galicienilor. Cum Depor a plătit în schimbul lui Andone aproape 5 milioane de euro, se pare că negocierile vor începe de la această sumă.

Deportivo La Coruna a fost învinsă de Real Madrid, în deplasare, cu scorul de 3-2, în meciul disputat la 10 decembrie în La Liga. La partida din decembrie, Deportivo La Coruna a condus cu scorul de 2-1, iar la unul din goluri Florin Andone a pasat decisiv. Real Madrid s-a impus după ce a marcat prin Diaz 84 şi Sergio Ramos 90+2.

”Încă îmi amintesc de meciul din tur şi mă enervez. Suntem foarte motivaţi. Să sperăm că acest lucru se va vedea pe teren. Se ştie nivelul Madridului, te poate învinge cu 5-0, însă noi vom da totul. Am învins-o pe Barcelona (n.r. – la 12 martie, scor 2-1), de ce nu ne-am impune şi în faţa echipei Real Madrid?”, a spus Andone.

Andone consideră că Real Madrid şi FC Barcelona sunt cele mai bune echipe, astfel că îi face plăcere să le aibă adversare: ”Aşteptăm meciul cu emoţie, cu multă dorinţă, cu atitudine pentru a câştiga”.

Florin Andone ar fi preferat ca Real Madrid să se fi impus duminică în faţa formaţiei FC Barcelona (n.r. – meciul s-a terminat 2-3), deoarece astfel madrilenii ar fi abordat partida cu Deportivo La Coruna mai relaxaţi. ”Dar ar trebui să ne fie indiferent. Real Madrid este echipa cea mai bună. Potenţialul său este imens”, a adăugat jucătorul român.

Deportivo La Coruna şi Real Madrid se vor întâlni, miercuri, de la ora 22.30, pe terenul formaţiei lui Andone, în etapa a XXIV-a a campionatului Spaniei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News