ACTUALIZARE 26 mai. Deportivo La Coruna va încasa întreaga sumă de şase milioane de euro din transferul lui Florin Andone la Brighton, după ce galicienii au răscumpărat proporţia de 30% deţinută de Cordoba, fosta echipă a românului, informează As. Andone a venit pe Riazor în vara anului 2016, de la Cordoba. Depor a plătit atunci 4,7 milioane de euro pentru fotbalist, dar Cordoba a păstrat 30% din drepturile federative ale românului.

 ”Aici am început o nouă provocare, mi-am spus în urmă cu doi ani, când am trecut am ajuns pe Riazor, cu nervi, entuziasm, dorinţa de a juca şi, mai ales, de a creşte. Doi ani de când Depor a decis să aibă încredere în mine şi în care trebuie să le mulţumesc celor din stafful tehnic. Doar ei m-au ajutat să devin jucătorul care sunt astăzi. M-am simtit foarte iubit, am simţit căldura fanilor, am simţtit că fac partea din această familie. Când am ajuns aici, nu aveam prea multă experienţă în prima ligă din Spania, iar acum plec de la Depor cu 100 de meciuri jucate în La Liga şi cu o mulţime de amintiri de neuitat. Acest club mi-a dat oferit atât de multe. Pentru mine, aici a început o nouă provocare, iar acum sper ca drumurile noastre să se întâlnească din nou în viitor. Vă doresc tuturor toate cele bune” , a fost mesajul de adio al lui Florin Andone pentru cei de la Depor.

Florin Andone (25 de ani) a plecat azi de la Deportivo La Coruna, echipă care a retrogradat din LaLiga, la Brighton, echipa care a terminat pe locul 15 ultimul sezon din Premier League.

Florin Andone a semnat cu Brighton. „Ne va ajuta să dăm altă dimensiune jocului nostru”

Florin Andone avea o clauză de 20 de milioane de euro dacă Depor nu retrograda. Așa însă, a plecat mult mai „ieftin”.

„Suntem încântați că Florin a acceptat să vină la noi. Este un jucător pe care îl urmărim de ceva timp, ne va ajuta să dăm o altă dimensiune atacului nostru.

Este un jucător puternic, care a ajuns la un nivel foarte bun în La Liga și datorită prezențelor în naționala României”, a declarat managerul Chris Hughton.

Brighton are în lot alți 5 atacanți, dar trei sunt spre finalul carierei, trecuți de 30 de ani: Jurgen Locadia (24 de ani), Leonardo Ulloa (31 de ani), Sam Baldock (29 de ani), Glenn Murray (34 de ani) și Tomer Hemed (31 de ani). 

La Deportivo La Coruna, Andone a jucat în doi ani în 69 de partide și a marcat 18 goluri.

La Brighton a mai jucat la începutul anilor 90 și Ștefan Iovan.


CITEȘTE ȘI:

Mesajul lui Ilie Năstase, după moartea Georgetei Kornmann, sora sa

 
 

Urmărește-ne pe Google News