ACTUALIZARE 16 martie, ora 12.00. Dinamo a fost scoasă pe tarabă. ”Câinii” sunt de vânzare. Negocierile pentru vânzarea lui Dinamo sunt în toi! Ionuț Negoiță a semnat un precontract cu un grup de investiții din Marea Britanie, iar intermediarul care i-a adus pe posibilii cumpărători în România este francmasonul cu legături puternice în sfera politică, Adrian Ragnar Thiess, cel care a organizat amicalul de lux dintre Dinamo și FC Barcelona.
Acesta este mason. În urmă cu trei ani a organizat la București o întâlnire între doi dintre cei mai importanți oameni ai planetei, vicontele Etienne Davignon (președintele grupului Bilderberg) și Richard Haass (președintele Consiliului pentru relații externe al SUA).
A fost propulsat de relația cu Ion Iliescu.
”L-am cunoscut pe Iliescu în 2000, cînd o mare bancă din Germania era interesată de România. Șeful biroului de aici m-a abordat și mi-a cerut să-l invit pe Iliescu la Frankfurt. Am cerut o întrevedere și Iliescu a fost de acord. În ianuarie 2001, mi-a propus să-i devin consilier”.
”Este o procedură complexă, care va mai dura mult timp, întrucât sunt multe lucruri ce trebuie clarificate. Dacă e să se facă, se face în timp! Sunt acele probleme legate de procesul de insolvență, de procese, de stadion. Investitorul va decide dacă va continua demersurile pentru preluarea clubului. Oricum, e tentat pentru că prețul e foarte mic, dar vrea să știe exact ce înseamnă litigiile existente”, afirmă Thiess.
/////////////////////////////////////////////////////////////////
Întrebat dacă are informaţii privind o eventuală vânzare a clubului către un grup de investitori britanici, Florin Bratu a răspuns: „Eu sunt antrenor, nu am auzit nimic de vânzarea clubului. Dar probabil că domnul Negoiţă este dispus să vândă clubul. A spus şi public asta. Dacă e cineva interesat şi vine cu o ofertă foarte bună probabil că se va realiza acest lucru”.
Negoiță a vrut să vândă clubul și în trecut
Cotidianul Gazeta Sporturilor a anunţat în ediţia sa de joi că acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă a semnat un precontract de vânzare a clubului FC Dinamo către un grup de investitori din Marea Britanie. În ultimii şase ani Negoiţă şi-a arătat în mai multe rânduri intenţia de a vinde gruparea alb-roşie, ultima oară în noiembrie 2017 când a afirmat că preţul clubului este de 4 milioane de euro.
Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a devenit acţionar la FC Dinamo în august 2012 când a preluat pachetul deţinut de Cristian Borcea. Ulterior, Negoiţă a devenit acţionar majoritar cu 90 la sută în luna martie a anului 2013 după ce a achiziţionat şi procentele deţinute de Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu.