Respectul pentru adversar strică
Consideri deci că şansele României sunt destul de mari?
Da, tricolorii vin după două victorii de moral, contra Estoniei şi Andorrei, iar un succes la Istanbul cred că ar fi un pas mare în obţinerea calificării la Mondialul din 2014. Avem o apărare bună şi câţiva jucători buni de contraatac: Marica, Stancu, Torje, Maxim sau Chipciu. În plus, a revenit Mutu, un jucător foarte experimentat, de execuţie, care nu are nevoie să fie foarte antrenat, ca să îţi dea pase bune şi să tragă la poartă. Mutu dă gol şi fără să fie în formă.
Cum va fi atmosfera pe Şükrü Saracoglu?
Infernală! E un stadion închis, cu o acustică aproape perfectă, iar suporterii turci au scandări şi coregrafii cunoscute de toată lumea. Dar vă spun din experienţă că există jucători şi jucători: unora le cade în picioare adversitatea publicului, altora le dă aripi. Cred că oricine vrea să joace cu stadionul plin şi nu cu tribunele goale, iar dacă ne ajută desfăşurarea partidei, poate suporterii pun presiune pe propriii fotbalişti.
Avem şanse doar la locul al doilea în grupă?
Cu un rezultat bun la Istanbul şi cu Olanda, pe Arena Naţională, putem spera chiar la primul loc. Turcia e de bătut, Olanda are şi ea slăbiciuni de care nu dădea dovadă în trecut, iar Ungaria cred că e sub nivelul nostru. În plus, odată cu finalizarea noului stadion, putem pune şi noi presiune pe adversar cu 50.000 de oameni în tribune. Trebuie să avem respect pentru adversar, dar nu trebuie să depăşim limita.
Se justifică selcţionarea a nouă jucători de la Steaua?
Cred că da, deoarece Steaua este liderul în Liga 1 şi are un joc solid. Cred că nu a mai arătat Steaua atâta forţă de la mijlocul anilor 90, când domina autoritar campionatul şi participa în grupele Ligii Campionilor. Acum n-ai ce să zici, pentru ă Steaua chiar joacă fotbal şi are rezultate în ţară şi în Europa. Mi se pare normal ca naţionala să se bazeze pe jucători tineri şi pe un nucleu omogen. Glumind puţin, eu cred că am ieşit de pe radarul echipei naţionale, zbor sub limita de interceptare. Nu mă mai gândesc acum la echipa naţională.
La trântă cu Torje!
Tricolorii au fost foarte bine dispuşi în timpul antrenamentului oficial de ieri. Dovadă este fotografia de mai sus, în care Adrian Mutu a încins o trântă cu Gabi Torje, pe care a încercat să-l ia pe umeri şi să-l care de-a lungul şi de-a latul terenului.
«Briliantul» a anunţat că se retrage în 2014!
Adrian Mutu a surprins înaintea meciului de azi cu Turcia, dând de înţeles că se gândeşte serios să-şi încheie cariera în 2014, când îi expiră contractul cu Ajaccio.
“La finalul contractului voi avea aproape 36 de ani. Mă gândesc la retragere şi cred că Ajaccio e ultima echipă la care voi juca”, a declarat “Briliantul” la Antena 2. Mutu a mărturisit că a vrut să renunţe la fotbal de mai multe ori: “Am mai avut perioade grele, când m-am gândit la retragere, dar familia mi-a fost alături şi am depăşit momentele alea. Am avut accidentări şi doar eu ştiu cât de greu mi-a fost în acea perioadă”.
Dacă actualul decar al naţionalei nu se va răzgândi, turneul final pe care Brazilia îl va găzdui peste doi ani reprezintă ultima lui şansă de a juca la un Campionat Mondial. Adrian Mutu a bifat 73 de prezenţe în echipa naţională a României, pentru care a marcat 34 de goluri, cu doar unul mai puţin decât Gheorghe Hagi. / Cătălin Apost
Gafă FRF: vom avea doar 300 de fani!
Anunţul făcut marţi de Florin Leonte, directorul de ticketing din cadrul FRF, potrivit căruia 3.000 de suporteri români îşi cumpăraseră bilete la meciul cu Turcia, s-a dovedit greşit. “În comunicatul federaţiei a fost o eroare. Pe stadion vor fi doar 300 de fani ai naţionalei”, a declarat Mircea Sandu, şeful FRF.
«Baciul» ne crede mai inteligenţi
Fostul mare fundaş Gică Popescu (45 de ani), component al Generaţiei de Aur, crede că jucătorii României au un atu în confruntarea cu fotbaliştii Turciei. “La inteligenţă fotbalistică cred că le putem fi superiori. Trebuie să facem antijoc atunci când e nevoie, să forţăm atunci când trebuie. Important e să ne atingem scopul!”, a declarat cel supranumit “Baciul”.
Reghe, pregătit să iasă în stradă!
Fostul internaţional Laurenţiu Reghecampf (37 de ani) este gata să sărbătorească pe străzile Bucureştiului, dacă România va obţine 6 puncte din “dubla” cu Turcia şi Olanda. “România poate câştiga 6 puncte din aceste două meciuri. Dacă obţinem două victorii şi ies românii în stradă să sărbătorească, ies şi eu”, a declarat actualul antrenor al Stelei.
Cu Olanda mai sunt bilete doar la VIP
Partida România – Olanda, programată marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, se va disputa cu casa închisă. Ieri, mai erau la vânzare doar bilete pentru zona VIP, în valoare de 400, 600 sau 800 de lei. În celelalte zone ale stadionului, tichetele se găsesc doar la bişniţari, care le comercializează la preţuri de cel puţin trei ori mai mari decât le-au cumpărat.