”Southampton a avut un sezon trecut foarte bun, aşa că nu mi-a fost greu să mă decid. A fost ciudat să schimb tricoul roş-albastru cu unul roşu şi alb. Am stat 4 ani la Steaua, mă obişnuisem cu culorile, cu suporterii, cu echipa, dar cred că era momentul să fac un alt pas. Sigur, o să duc dorul meciurilor din Liga Campionilor, dar asta e, nu poţi să le ai pe toate.
Chiricheş mi-a dat un mesaj de felicitare, după ce am semnat cu Southampton. Nu am apucat să-l sunt, să vorbesc mai multe cu el, pentru că am avut o problemă cu telefonul mobil şi îmi pierdusem numerele din agendă”, a declarat Gardoş, la postul de televiziune Sport.ro.
”Nu mă surprinde faptul că nu am fost convocat la naţională pentru meciul cu Grecia (n.r. – programat pe 7 septembrie, la Pireu, în preliminariile Campionatului European din 2016). Nu aveam cum să fiu selecţionat, de vreme ce nu am jucat în ultima vreme. Sper însă ca în viitorul apropiat să revin în atenţia selecţionerului. Pentru asta, însă, trebuie să evolşuez constant la noua mea echipă”, a mai precizat Florin Gardoş.