Presa croată a anunţat că oficialii clubului Dinamo Zagreb au bătut palma cu Iasmin Latovlevici, iar fundaşul va juca din această vară la campioana Croaţiei. Jurnaliştii susţin că Steaua va primi în urma acestui transfer suma de 1,5 milioane de euro, iar jucătorul va avea la noul club un salariu anual de 400.000 de euro.
Florin Iacob, impresarul lui Latovlevici a precizat însă că, deocamdată, mutarea nu s-a perfectat. ”Croaţii spun multe, dar, deocamdată, nu s-a perfectat nimic. Cei de la Dinamo l-au urmărit pe Iasmin Latovlevici şi la meciul cu Astra, din finala Cupei, şi la alte partide, dar încă n-au făcut nicio propunere.
Aşteptăm oferta croaţilor, aşteptăm ca ei să se înţeleagă şi cu cei de la Steaua, şi atunci vom vorbi. Nu se pune problema la Latovlevici să plece în aceste zile la Zagreb. Eu sunt la Lisabona, la finala Ligii Campionilor, iar conducătorii de la Dinamo sunt plecaşi şi ei”, a declarat impresarul Florin Iacob pentru SportNews.ro.