Cum se prezintă fotbalul românesc în acest moment?
Este plin de scandaluri, dar ceea ce mă deranjează este faptul că nu există respect şi o bună colaborare între oamenii implicaţi în acest fenomen. Nu sunt în măsură eu să vorbesc despre conflictul dintre Dumitru Dragomir şi Gigi Becali, dar nu sunt lucruri care fac bine fotbalului românesc.
Este cea mai disputată ediţie de campionat de când sunteţi antrenor?
Da, în mod sigur. Există foarte multe echipe care au încă şanse la titlu. Dar favorita la primul loc e însă CFR Cluj şi, după părerea mea, principalele urmăritoare sunt Steaua şi FC Timişoara. Campionatul este unul disputat, într-adevăr, dar mie mi se pare că nivelul valoric a scăzut faţă de sezoanele trecute. Uitaţi-vă că favoritele la titlu se împiedică de codaşele clasamentului. De asemenea, echipele calificate în cupele europene au avut un parcurs dezastruos, cu excepţia Unirii Urziceni, care s-a descurcat onorabil în Liga Campionilor.
Au şanse „tricolorii” să se califice la Euro 2012?
Sunt şanse foarte mici. La cum s-a prezentat echipa naţională în ultima campanie şi ţinând cont de schimbările masive, care trebuiesc făcute într-un timp extrem de scurt, trebuie să avem foarte mare noroc pentru a ne califica. Facem parte dintr-o grupă dificilă, cu Franţa şi Bosnia-Herţegovina, două naţionale cu jucători extrem de talentaţi şi cu un grup unit. Totuşi, nu ar trebui să dezarmăm, ci să ne jucăm şansele.
Aţi avut oferte în ultima vreme?
Din păcate, nu mai pot antrena echipe de Liga 1, pentru că deja am antrenat-o pe Ceahlăul. Dar am fost în discuţii avansate de a prelua pe Dacia Mioveni şi pe Farul Constanţa. Cu constănţenii am fost aproape de a mă înţelege înaintea meciului cu Sportul Studenţesc, dar am analizat situaţia şi, cum ei vor promovarea, am ajuns la concluzia că e foarte greu de realizat obiectivul, din moment ce sunt pe locul şapte.