După despărtirea de indianul Rohan Bopanna, alături de care a disputat finala Turneului Campionilor în 2015, Florin Mergea a anunțat că noul său coechipier va fi britanicul Dominic Inglot (34 ATP la dublu), care i-a mai fost partener în trecut, informează hotnews.ro.

„Am ales ca anul viitor sa joc cu cel mai bun prieten al meu. Consider că momentul în care ne-am întâlnit în trecut nu a fost cel mai potrivit pentru niciunul dintre noi și astfel am lăsat lucrurile neterminate. Este omul alături de care am obținut cea mai importantă victorie pentru mine, prima din cariera mea împotriva fraților Bryan. S-a întâmplat într-un Grand Slam, când ei se aflau într-un moment de vârf al carierei lor și chiar în ziua în care am implinit 30 de ani. Acel moment va rămâne pentru totdeauna în inima mea, iar dacă țin cont de relația excelentă pe care o avem și în afara terenului, sunt suficiente elemente care formează o bază solidă pentru parteneriatul din 2017. Bine ai revenit în #teaMMergea, Dom Inglot!”, a scris Mergea pe Facebook.

Inglot ocupă locul 34 ATP la dublu

Dominic Inglot se află pe locul 34 în ierarhia ATP de dublu și are în palmares șase titluri. Cu Mergea, jucătorul englez a disputat două finale, în 2015, la Auckland și Montpellier. Inglot a mai jucat alte șase finale.

Mergea a anunțat marți încheierea colaborării cu Rohan Bopanna, care i-a fost partener începând din aprilie 2015. Au câștigat Masters-ul de la Madrid și turneul de la Stuttgart (anul trecut ambele victorii).

Au mai disputat și alte cinci finale, printre care și cea de la Turneul Campionilor (pierdută în fața lui Tecău și Rojer).

Florin Mergea (31 de ani – poziția 16 în clasamentul ATP de dublu) se află în perioada de refacere, după ce a fost diagnosticat cu o afecțiune a oaselor sesamoide la un picior. Jucătorul român a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, alături de Horia Tecău. Mergea nu a putut participa la US Open din cauza accidentării.

 
 

Urmărește-ne pe Google News