Directorul de relaţii internaţionale al Federaţiei Române de Fotbal, Florin Prunea s-a prezentat, joi dimineaţă, la sediul DNA Piteşti pentru a fi audiat în legătură cu presupusa implicare a sa în scandalurile de corupţie care au cuprins fotbalul românesc, informează Mediafax.

În stenogramele convorbirilor telefonice din cazul de corupţie din arbitrajul românesc apare şi o discuţie între finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu şi Florin Prunea. Potrivit stenogramei unei discuţii din 8 octombrie 2008, finanţatorul Argeşului îl întreabă pe Prunea despre arbitrul meciului cu FC Vaslui, iar oficialul FRF îl recomandă pe Sorin Corpodean.

„În stenograma care a apărut acum nu este nimic nou faţă de ce a apărut acum câteva zile. Nu mă incriminează cu nimic stenogramele. Am conştiinţa împăcată din punctul meu de vedere. Eu nu ştiu să fiu în vizorul DNA, dar dacă voi fi chemat să dau explicaţii în acest caz, o voi face. Bineînţeles că mă voi prezenta în faţa oricărei instituţii a statului, la fel cum am făcut şi în problemele care au fost cu transferurile ajunse în instanţă. Pe mine nu m-a avertizat nimeni că voi fi anchetat. Nu am niciun amestec în acest caz de corupţie”, a declarat oficialul federaţiei pentru Mediafax, pe data de 24 aprilie.

În dosarul corupţiei din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News