Astfel, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale va rămâne în post atâta timp cât nu va fi trimis în judecată. Cu toate că a fost pus oficial sub acuzare că ar fi primit 12.000 de dolari de la Cornel Penescu, finanţatorul echipei FC Argeş, pentru a influenţa anumite decizii ale comisiilor federale, Florin Prunea rămâne în funcţie. “În cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF din data de 22.06.2009 s-a hotărât că în situaţia în care domnul Prunea va fi trimis în judecată, contractul individual de muncă încheiat cu FRF va fi suspendat în conformitate cu dispoziţiile codului muncii”, a precizat, ieri, preşedintele FRF, Mircea Sandu, pe site-ul Federaţiei.