După demonstrația de forță a lui Ionuț Lupescu, care și-a lansat candidatura, luni, cu 29 de nume mari din fotbalul românesc în sală, plus alte două cu mesaje video puternice (Lucescu și Ferguson), ”avocații” celui care speră să devină șeful FRF pe 18 aprilie au ieșit la atac.

Florin Prunea (49 de ani) este omul alături de care Ionuț Lupescu (49 de ani) a dus zeci de bătălii, pe teren, la Dinamo și la națională, dar și pentru putere, în fotbalul românesc. Ca ”sindicaliști”, în 2005, au pus la cale o mișcare de protest împotriva ”cuplului dictatorial” Sandu – Dragomir. După miting, Lupescu și Prunea au întors armele și au mers la FRF.

Libertatea: Faci parte din comitetul de susținere al lui Ionuț Lupescu, în această campanie. De ce ar merita Lupescu să fie președintele federației?
Florin Prunea: Nu numai eu fac parte din acest grup de susținere, ci Asociația Generația de Aur. Noi facem campanie de un an pentru Ionuț Lupescu. este singura șansă pentru fotbalul românesc, ca să redevină ceea ce a fost, în momentul de față.

Alegătorii vor fi impresionați de faptul că Ionuț Lupescu are atâția oameni importanți alături de el?
Sunt singurii care vor devide președintele federației: Liga I, a II-a, a III-a, fotbalul feminin și futsal. Eu cred că Ionuț Lupescu îi va convinge.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Echipe paralele de campanie

Vei merge în campanie alături de Lupescu?
Nu. Ionuț are echipa lui de campanie, noi avem echipa noastră de campanie, Generația de Aur. Mergem complet separat. Nu avem niciun amestec în campania lui personală!

Mai e timp suficient, pentru a străbate toată țara și a convinge oamenii?
Sigur. Timp este suficient. Timpul se împarte. Dar trebuie să muncești, să muncești pe rupte. Avem aproape două luni în care trebuie să facem tot ce depinde de noi, pentru a fi gata pe 18 aprilie. Este singura șansă a fotbalului românesc de a schimba ceva.

Președintele actual v-a numit ”gașcă”. Termen mai puțin politicos.
Frumoasă gașcă, este? Ai văzut ce gașcă frumoasă a fost aici? Îmi place să fiu în această gașcă, cu cei mai mari fotbaliști ai României, cu oameni care lucrează în administrație. E o gașcă frumoasă. Trebuie să nu ne supărăm pe el!

”Mizerii vor apărea”

Are, totuși, o conotație negativă…
Negativă pentru cripto-comuniști, pentru securiști și pentru cei care fac tot timpul diversiuni. Noi suntem gașcă de când eram copii. Am crescut împreună.

Se va lucra doar la vedere, în campanie, sau și în culise?
Mizerii vor apărea, cu siguranță. Tot felul de manipulări la care actualul președinte se pricepe de minune. Arta manipulării și a diversiunii o are. Vor fi doi candidați: unul pentru fotbal, Ionuț Lupescu, și al doilea – ”Ștefan Gheorghiu”! Oamenii de fotbal vor alege. Vreți ”Ștefan Gheorghiu” sau vreți fotbal? 

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Procentele pe care le va obține Lupescu?
Ionuț Lupescu va avea peste 80% din voturi, la Adunarea Generală.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI