Managerul general, Florin Prunea, și directorul sportiv, Ionel Dănciulescu, au intrat în șomaj tehnic din 24 martie 2020.
”Eu sunt din data de 24 în șomaj tehnic. Și așa aveam cinci luni de restanță la salariu, nu e vorba de bani. E o amărăciune, mă așteptam să existe o solidaritate în familia fotbalului. Să fie la masă FRF, LPF și să gândim niște soluții”, a dezvăluit Florin Prunea la Digi Sport.
Managerul general al “câinilor” a vorbit și despre situația în care se află jucătorii de la Dinamo, puși în fața faptului împlinit de către conducători.
Nu am fost de acord și nu o să fiu de acord cu astfel de măsuri decât prin dialog. Dacă ar fi avut dialog cu fiecare jucător în parte, nu cred că există cineva care să nu înțeleagă că este o situație critică și trebuie să lăsăm toți de la noi. Nu mi se pare în regulă, nu cred că e corect
Florin Prunea, manager general Dinamo
În urma deciziei clubului de a-i băga pe cei doi oficiali în șomaj tehnic, Florin Prunea și Ionel Dănciulescu vor primi circa 800 de euro lunar.