Clasat pe podium acum doi ani, cu Dacia Logan, în clasamentul 2WD, Florin Tincescu va conura din nou, la sfârșitul acestei săptămâni (4-6 iunie), în Raliul Insulelor Azore. Juniorul Napoca Rally Academy, împreună cu Sergiu Itu, copilotul său, este pregătit să atace din nou pe specialele din paradisul turistic portughez.
Cu 17 probe speciale cu o lungime de peste 216 kilometri pe macadam și puțin asfalt, competiția se desfășoară pe una dintre cele mai frumoase insule din lume. Campionatul European de Raliuri ajunge în weekend-ul 4 – 6 iunie în Insulele Azore pentru etapa a patra din calendarul competițional. Etapa din Portugalia este inclusă și în campionatul Junior ERC, iar cei doi români vor lua startul aici cu un Peugeot 208 R2. Florin Tincescu a mai concurat în Azore de două ori și aici a obținut cel mai important succes din carieră cu un model Dacia Logan. “Acum doi ani am reușit o performanță senzațională cu o mașină Dacia Logan. A fost o conjuctură favorabilă, evident, dar sunt mândru de acest succes. Din punctul meu de vedere acesta este cel mai frumos raliu pe macadam. Sper ca experiența din trecut să ne ajute și să adunăm cât mai multe puncte în clasamentul juniorilor”, a continuat Florin Tincescu, care are patru puncte în clasamentul Junior ERC, după etapa din Irlanda.
Acesta fiind primul sezon complet cu modelul Peugeot 208 R2, echipajul Napoca Rally Academy și-a propus să acumuluze cât mai multă experiență în Campionatul European de Raliuri pentru ca în 2016 să se lupte pentru titlu în Junior ERC. “Este un an în care abordăm totul pas cu pas. În Azore vom încerca să creștem ritmul pe fiecare probă și să acumulăm cât mai multe informații despre comportamentul mașinii pe macadam. Este o suprafață care îmi place și sunt sigur că o să găsim un ritm bun pe probele de pe insulă”, a adăugat Florin TIncescu.
Suprapunerea etapei din Campionatul European de Raliuri cu Danube Delta Rally, etapă din Campionatul Național, face ca juniorul Napoca Rally Academy să nu poată să se lupte pentru titlul la clasa 2WD pe plan intern. “Din păcate sunt mai multe etape interne care se suprapun peste cele din ERC. Nu avem nicio șansă în aceste condiții să ne implicăm în lupta pe plan național și vreau să urez echipei mele care va fi acolo mult succes”, a completat juniorul NRA.
Raliul Insulelor Azore se va desfășura în perioada 4-6 iunie, competiția fiind transmisă în România de postul de televiziune Eurosport.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!