Stabilit în Statele Unite, fostul mare fotbalist Ion Liță Dumitru, 69 de ani, a revenit în țară cu afaceri.
Concret, fostul internațional român a ajuns în România cu impresar din Statele Unite, pentru a se interesa de Florinel Coman.
Fotbalistul de 21 de ani de la FCSB este în atenția unui club din Statele Unite, după ce, un alt român, Alexandru Mitriță a avut o evoluție excelentă în MLS la echipa New York City.
Agentul de jucători a discutat deja cu Gigi Becali, patronul de la FCSB, despre suma de transfer a lui Florinel Coman.
”Nu știu suma pe care a oferit-o, dar e adevărat că sunt în România cu un impresar din America. Sunt mai mulți jucători care îl interesează, iar Florinel Coman este unul dintr ei”, a dezvăluit, la Digi Sport, Liță Dumitru.
Acesta a mai precizat: ”În ultimii zece ani, în America a început să se investească în fotbal. Cei care iubesc fotbalul știu de România, își aduc aminte de Gică Hagi și de figura frumoasă pe care a făcut-o naționala noastră la Campionatul Mondial din America”.
În plus, conform lui Liță Dumitru, ”Mitriță a făcut o impresie foarte frumoasă în MLS și a început să se discute din nou despre România”.
Cu o cotă de piață de 3,5 milioane de euro, Florinel Coman este ”cotat” la o sumă mult mai mare de Gigi Becali.
”Am primit un telefon și am cerut 25 de milioane pe Coman. Intermediarul a spus că banii nu sunt o problemă. Negociem și asta înseamnă că nu s-au speriat de sumă”, a dezvăluit Gigi Becali, zilele trecute, inr-o interventie la ProX.