Astăzi, am fost anunţat că s-au descoperit încă trei cazuri pozitive în rândul jucătorilor echipei FCSB. Este vorba despre o serie de teste făcute de tot lotul la Timişoara. Cei trei jucători se întorc la Bucureşti de la Timişoara. Direcţia de Sănătate Publică a fost anunţată despre aceste noi cazuri.

Justin Ștefan, secretarul general al LPF:

Echipa FCSB a plecat, marți, la Timişoara, cu avionul, în vederea deplasării spre Serbia, acolo unde joi va disputa meciul din turul 2 preliminar al Europa League, contra formației FK TSC Backa Topola.

De pe 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi, Astra Giurgiu, FCSB, FC Argeş, UTA, Chindia Târgovişte, Viitorul Constanţa şi FCSB) şi din Liga a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ASU Poli Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC U Craiova 1948 şi Pandurii Târgu Jiu).

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum zece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News