Formula 1. Ricciardo a câştigat Marele Premiu al Malaeziei. Hamilton a abandonat
Marele Premiu de Formula 1 al Malaeziei s-a terminat cu victoria australianului Daniel Ricciardo ( Red Bull Racing). Australianul a bifat duminică a patra victorie din carieră în Marele Circ, beneficiind şi de abandonul lui Lewis Hamilton (Mercedes). Marele Premiu al Malaeziei estea 16-a din cele 21 de manșe ale Campionatului de Formula 1.
Podiumul a fost completat de coechipierul lui Ricciardo, Max Verstappen, şi de Nico Rosberg (Mercedes). Acesta din urmă a avut două mici probleme, însă a reuşit să obţină 15 puncte vitale în clasamentul general. Acum, distanţa faţă de locul doi, ocupat de Hamilton, a crescut la 23 de puncte. Ca atare, germanul, care se află la al 52-lea podium din carieră, e mare favorit la titlul mondial, înainte de Suzuka (cursă care va avea loc săptămâna viitoare).
Rosberg, în ciuda unei penalități de 10 secunde pentru că l-a acroșat pe finlandezul Kimi Raikkonen (Ferrari), a reușit să-și consolideze poziția de lider în Campionatul mondial, deoarece coechipierul său, britanicul Lewis Hamilton, aflat pe locul secund, a fost constrâns să abandoneze din cauza motorului în momentul în care conducea cursa, în al 41-lea tur din cele 56.
Rosberg are acum 23 de puncte avans asupra lui Hamilton, când au mai rămas de disputat 5 Mari Premii și deci mai pot fi distribuite 125 de puncte.
Iată clasamentul Marelui Premiu al Malaeziei:
1. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull-TAG Heuer) cei 310,408 km în 1h37:12.776
(medie orară: 191,584 km)
2. Max Verstappen (Olanda/Red Bull-TAG Heuer) la 2.443
3. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) la 25.516
4. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) la 28.785
5. Valtteri Bottas (Finlanda/Williams-Mercedes) la 1:01.582
6. Sergio Perez (Mexic/Force India-Mercedes) la 1:03.794
7. Fernando Alonso (Spania/McLaren-Honda) la 1:05.205
8. Nico Hulkenberg (Germania/Force India-Mercedes) la 1:14.062
9. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Honda) la 1:21.816
10. Jolyon Palmer (Marea Britanie/Renault) la 1:35.466
11. Carlos Sainz Jr (Spania/Toro Rosso-Ferrari) la 1:38.878
12. Marcus Ericsson (Suedia/Sauber-Ferrari) la 1 tur
13. Felipe Massa (Brazilia/Williams-Mercedes) la 1 tur
14. Daniil Kviat (Rusia/Toro Rosso-Ferrari) la 1 tur
15. Pascal Wehrlein (Germania/Manor-Mercedes) la 1 tur
16. Esteban Ocon (Franța/Manor-Mercedes) la 1 tur