“Vom încerca să forţăm o calificare-surpriză, să întoarcem rezultatul, deşi va fi foarte greu. Nu cred că o echipă ca Liverpool are puncte slabe, dar dacă noi vom intra pe teren motivaţi şi cu o atitudine bună, putem să-i surprindem şi să ne calificăm”, ne-a declarat “Bilă”, aşa cum e alintat de apropiaţi.
“Un stadion plin nu îi va afecta, deoarece sunt obişnuiţi cu aşa ceva, dar în mod sigur ne va împinge pe noi de la spate. La Liverpool am reuşit să facem un joc destul de bun pe faza defensivă. Din păcate am fost limitaţi în atac”.
Nu joacă pe o primă specială
Fotbalistul lui Rony Levy susţine că e mai interesat de performanţă decât de partea financiară: “Unirea este iubită pentru realizările ei, pentru că a reuşit să se impună numai pe teren. Nu cred că lumea va ieşi pe stradă, dacă eliminăm Liverpool. Avem simpatizanţi mulţi, dar suporteri nu la fel de numeroşi. Mai bine puţini şi fideli. Nu jucăm pe o primă specială la acest meci. La noi întâi au venit rezultatele şi apoi s-a găsit o modalitate de a fi recompensaţi. O să câştigăm experienţă şi nişte amintiri de neuitat, dar nu vrem doar să participăm, ci să facem tot posibilul ca să realizăm o partidă mare”, a încheiat Bilaşco.
Meciul se va disputa cu casa închisă, toate cele 25.000 de bilete puse în vânzare fiind deja achiziţionate de fani.