Comentează”Sincer, singurul lucru pe care-l știu e că am fost invitat! Cineva de la Clubul Sportiv al Armatei, Boroi, sau cam așa ceva, a luat legătura cu nevastă-mea, Ildiko-Erzsebet, și i-a trimis ei biletele de avion!”, a explicat fostul fotbalist.
”Nu știu unde mă duc, unde dorm, dar e o mare bucurie”
”Nu știu unde mă duc, nu știu unde dorm, cert e că voi veni la București pe 7 mai! E o mare bucurie pentru mine, sunt colegi cu care o să mă revăd după trei decenii!”, a completat Weiszenbacher, care și-a păstrat mustața care l-a făcut celebru și simțul umorului: ”Acum, la poza de grup, sper să mă pună și pe mine mai în față. În 86, Ceaușescu m-a băgat la și alții, cică-s urât și nebărbierit”.
Fostul fotbalist, care are fratele și mama la Baia Mare, revine la București, după 20 de ani: ”Ultima oară am venit pentru un meci demonstrativ al celor de la Steaua 86, în 1996. Încasările s-au dus pentru o persoană bolnavă de cancer. Atunci l-am văzut ultima dată pe regretatul Lucică Bălan, Dumnezeu să-l ierte”.
A renunțat la antrenor și la old-boys: ”Nu mă mai țin genunchii”
Toni a renunțat la antrenorat și la meciurile de old-boys: ”Încetul cu încetul, îmbătrânim! În plus, am cinci operații, trei la genunchiul stâng, două la dreptul! Nu mă mai țin picioarele!”.
Fiul lui Toni, Rolland, 25 de ani, joacă, la Pfalzel, într-o divizie de amatori, și e student la o școală medicală: ”E asistent la chirurgie cardiologică. Face bine inimile”. Caroline, fiica sa, 20 de ani, a făcut dans sportiv, dar acum face volei de performanță: ”A luat-o pe urmele soție, și ea fostă jucătoare. Are perspective”.
Toni lucrează în construcții, ca betonist, pe un șantier în Luxemburg. Câștigă un ban cinstit și nu îi e rușine cu asta: ”Sunt pe o maşină automatizată de turnat asfalt.
Recent, și-a luat decodor Digi și vede meciurile din Liga I. Duminică va ține cu Steaua, normal: ”Îmi aduc și eu aminte de duelurile cu Orac, de pe vremuri. Acum, cu play-off și play-out, înjumătățire și ce mai e, nu prea mai înțeleg nimic din fotbalul românesc”.
Weiszenbacher speră să poată ajungă la unul dintre meciurile României, de la Euro, din Franța: ”Suntem destul de aproape, 300 de kilometri de Paris. Aici e liniște și pace, nu avem probleme cu terorismul. Doamne-ajută”.
Toni, Anton Antal Weiszenbacher după buletin, a renunţat la cetăţenia română în 1994: ”Aşa erau legile atunci. A trebuit să renunţ la cetăţenia română pentru a o obţine pe cealaltă”. ”Weiszi” afirmă că ”nu se ştie niciodată ce aduce ziua de mâine, cum se schimbă vremurile. Poate, într-o zi, am să revin acasă, să antrenez vreo echipă. Am licenţă de antrenor până la Divizia C… Momentan, acasă înseamnă când vin în vacanţă”.
De la Beckenbauer și Boloni, la Alaba!
Pele, Beckenbauer, dar şi Loţi Boloni au fost modelele lui Toni: ”Am avut multe de învăţat de la Loți! Plus că avea mână uşoară ca dentist!”. Acum îl iubește pe austriacul David Alaba, de la Bayern, ”cel mai complet fundaș stânga din fotbalul actual”.
Steaua 86 era o echipă în care reuşeai să joci doar dacă se accidenta vreun titular. Trupa era formată, puteai să lupţi, însă nu puteai sa intrii. Existau 11 jucători titulari…Culmea, eu eram coleg de cameră chiar cu adversarul meu pe post, Ilie Bărbulescu”.
La Steaua avea un salariu de 3.000 de lei, ”dar mi se dădea la trei luni o dată, iar banii se duceau direct acasă!”. La Sevilla, cu Barcelona, a stat pe bancă: ”Dar am jucat cu Anderlecht, am jucat în finala Cupei Intercontinentale cu River Plate, de la Tokyo”.
”Era greu să-ţi faci prieteni! Când am ajuns în Ghencea, erau deja formată fotbaliştii mai bătrâni, „senatorii” cum se zice. Eu nu eram cu balerinele, cu distracţia, muncă şi atât! Nu-mi permiteam să umblu hai-hui, că nu eram şmecher! După câștigarea Cupei Campionilor Europeni, m-am ales şi cu gradul de locotenent major, trecut în rezervă după Revoluţie, şi cu ARO-ul acela, pe care l-am şi vândut!”
”Fericirea mea e sfârşitul liber de săptămână, când stau cu familia. Viaţa se schimbă, gloria trece! Trăim din prezent… Dacă nu eşti atent, ajungi în situaţii grele, fără ieşire. De undeva trebuie să câştigi bani, trebuie să ai un loc de muncă! Peste tot e aşa! Dacă nu ai bani, te chinuieşti! Eu sunt mulţumit, am o familie frumoasă”.
A renunţat la cetăţenia română
Anton Weiszenbacher
Data naşterii: 20.01.1965 (Baia Mare)
Post: fundaş Debut în Diviza A: 16.11.1983/ FC Baia Mare – Poli Iaşi 4-0
Carieră: FC Baia Mare (1983-1985), Steaua (1985-1987), Univ. Craiova (1987-1988), FC Bihor (1989-1991), Eintracht Trier (1993-2000).
Meciuri/goluri în Liga I: 169/ 5.
Palmares: două titluri (1986, 1987) şi o Cupă a României (1987), Cupa Campionilor Europeni (1986), Supercupa Europei (1987).
A jucat un meci in CCE în sezonul 85-86 și alte două (în dubla cu Anderlecht), în sezonul urmator.
Weiszenbacher spune că, de-a lungul carierei, n-a avut mari probleme cu nici un adversar: ”Îi speriam cu stilul meu: intram tare, dar la minge, şi prindeau frică de mine!”. Toni a dat cinci goluri în Liga I, dintre care trei într-un singur meci al Stelei, chiar pe Ghencea: ”Toate au fost după combinaţii cu Victor Piţurcă”. Fundaşul a fost convocat de Mircea Lucescu de două ori la naţionala B a României.
”Am citit pe internet că au mai fost la Sevilla, dar pe mine nu m-a sunat nimeni. Aş fi putut merge, mi-aş fi plătit eu deplasarea. Asta e, nu sunt supărat!”.
Weissenbacher a plecat din România după Revoluţie, în 1991, când Rolland, băiatul său, avea doar trei luni. Cu ajutorul unui fost coechipier de la FC Bihor, fundaşul Arpad Buciko, acum funcţionar bancarîn Luxemburg, s-a legitimat la Eintracht Trier, în liga a treia din Germania. În 1998, a atins cu echipa semifinalele Cupei, după ce eliminase campioana şi deţinătoarea Ligii din 1997, Dortmund, şi pe Schalke, cedând apoi, la lovituri de departajare, cu Duisburg. Are o pensie în jur de 500 de euro pe lună.