SportNews.ro: Cum a fost acel retur de la Craiova contra nemților de la Kaiserslautern?
Nicolae NegrilăO adevărată nebunie. Întreg orașul trăia doar cu gândul la returul nostru cu Kaiserslautern. În Germania pierduserăm la un gol diferență și aveam șanse de calificare.

O calificare realizată datorită golului marcat de dumneavoastră…
A fost unul dintre cele mai frumoase goluri marcate de mine. Mie îmi plăcea să urc tot timpul în față. A venit lovitura de colț executată de Ilie Balaci, minge a ajuns la mine. Îmi aduc aminte că am preluat-o cu dreptul și am șutat cu stângul. Dacă ar fi fost invers nu cred că aveam șanse de reușită. După ce am înscris golul s-a produs o adevărată explozie de bucurie atât în tribune cât ți pe teren. Colegii au sărit pe mine să mă pupe. Nu se mai opreau. Căutau să tragă și ei cât mai mult de timp. Le-am și spus după meci: ”Bă, să fiți voi ai dracului, m-ați pupat pe mine mai mult decât pe nevestele voastre! Parcă eram femeie!”. După meci, tot orașul era în stradă. Oamenii au venit la casele tuturor jucătorilor pentru a le cânta. În fața hotelului Jiul o sută de mii de olteni cântau împreună cu Cenaclul Flacăra condus de regretatul poet Adrian  Păunescu. Au fost momente pe care nu le voi putea uita vreodată.

Înainte de meci, nemții v-au tratat cu superioritate?
Nici vorbă. Ei nici nu ne cunoșteau. Am intrat pe teren cu gândul de a-i învinge . Atâta tot.

Câți bani ați primit pentru calificarea în semifinale?
40.000 de mii de lei. Erau bani frumoși atunci
.

Rodion Cămătaru povestea că a fost ofertat să rămână în Germania, chiar de către oficialii lui Kaiserslautern. Dumnneavoastră ați primit astfel de oferte?
În mod direct nu. Noi nu puteam vorbi direct cu nimeni. Aveam tot timpul câte un securist lângă noi. Dar am aflat că au fost echipe din Grecia, din Germania care și-ar fi dorit să mă transfere. În orice caz, nu s-a pus problema de vreo plecare, deoarece eu eram foarte legat de părinți.

Steaua sau Dinamo au încercat sa va transfere de la Craiova?
Da, mai ales că se prevalau de treaba cu armata. Ne luau forțat la oaste. Așa era atunci. Îmi aduc aminte că eu și Zoli Crișan am stat ascunși o perioadă de frică, ca să nu fim luați în armată. În București aveam și noi, susținătorii noștri. E vorba de domnul Ștefan Andrei, fost ministru de externe și de poetul Adrian Păunescu. Ei s-au luptat pentru noi. După ce lucrurile s-au liniștit ne-am întors la echipă.

Se întâmplă să mai revedeți, din când în când, acel meci cu Kaiserslautern?
Când merg la mine, la țară,  se strâng consătenii la mine în curte și o dăm pe povești. Facem câte un grătar, bem un zaibăr și ne uităm și la acel meci.

Ce părere aveți despre actuala echipă a Craiovei?
Eu scouter pentru generația 2002, așa că am o legătură directă cu clubul. Evoluția actualei echipe este una foarte bună. Sorin Cârțu și Emil Săndoi fac o echipă bună acolo, și rezultatele se văd.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News