Comentează31 martie 1995. O aeronavă Tarom, de tip Airbus A310, se prăbuşește de la o înălţime de 1.200 de metri, la doar două minute de la decolarea de pe Aeroportul Otopeni. Se întâmpla pe un câmp din comuna Balotești. Mor toţi oamenii de la bord: 11 membri ai echipajului şi 49 de pasageri. Doi fotbaliști de națională, Dorinel Munteanu și Tibor Selymes, fentează moartea, după ce prind ultimele bilete la cursa de dinainte.
24 martie 2015. La 20 de ani distanță, burtierele televiziunilor se îngălbenesc subit, aducând din Franța, la doar câteva săptămâni distanță, încă un Breaking News însângerat. Un alt avion Airbus, de această dată model A320, cu 150 de persoane la bord, se face zob, zdrobindu-se de stâncile Alpilor. Un fotbalist român, Alin Vigariu, simte că se naște a doua oară, după ce inspirația unui kurd îl face să nu se urce în avionul morții.
Lucrează fără bani
La Balotești, un italian cu trăsături nete de sudist (ten măsliniu, păr cârlionțat și dialect specific) a aterizat forțat pe tărâmuri ilfovene, în liga secundă din România, fără să știe ce a înghițit pământul locului acum 20 de ani. A luat echipa de pe penultimul loc, 11, și a dus-o până în buza play-off-ului, cu șanse de promovare. N-a venit cu mâna goală, ci a adus și un rând de echipament. Italianul este un personaj atipic: face abstracție de termeni precum insolvență și faliment și este pe placul conducerii – face muncă patriotică! Cere doar să lucreze. Samariteanul se numește Giovanni Pisano (46 de ani) și-l recomandă doar trecutul de fotbalist. A fost golgheter în Serie B în sezonul 1994-1995, pe când Il Calcio era Mecca fotbalului european, iar singurul meci în Serie A l-a disputat pe 4 octombrie 1992, Brescia – Foggia 4-1 (Gică Hagi a dat două goluri).
Libertatea&SportNews.ro: Domnule Pisano, ce știați despre România, înainte de a veni aici?
Giovanni Pisano: Nimic! Prima oară am venit în România în septembrie anul trecut.
Atunci, cum ajunge un italian tocmai la Balotești?
Îl cunosc pe domnul Valeriu Argăseală, de la Steaua. Avem un amic comun. Așa, am ajuns, într-o primă fază, la Clinceni. Cu echipa din Balotești n-am semnat de prima dată. Mai întâi, am văzut echipa din tribună. Am urmărit-o la lucru și mi s-a părut bună. Mi-a plăcut ceea ce am văzut și asta m-am făcut să rămân. Eu când decid ceva, așa rămâne!
Unde ați mai activat în Italia?
Am fost director tehnic la Spezia, în Serie B. Aveam treabă, mai degrabă, cu munca de director sportiv, decât cu cea a antrenorului. Am avut și alte propuneri, dar nu le-am dat curs. Franco Baldini, care este acum la Tottenham și care mi-a fost impresar timp de 10 ani, m-a sfătuit, pe când era la AS Roma și m-a văzut în cantonamentul de la Trigoria: ”Du-te și antrenează! Ai fost mereu căpitan, pe unde ai jucat, ai experiență!”. Nu am licență de antrenor, dar voi rezolva și problema asta.
N-ați mai găsit nimic bun, până la Balotești?
M-a căutat o echipă din liga a patra din Italia, Gallipoli. Dar nu m-am dus.
Cu cât sunteți plătit în România?
Pentru mine, nu este o problemă de bani. Că este vorba despre 500, 1.000, 1.500 de euro pe lună… Eu vreau să muncesc. Asta contează.
Idol în Serie B
Ce idoli aveți ca antrenor?
Zeman, care era ofensiv, apoi Delio Rossi – antrenorul cu care am ieșit golgheter în Serie B.
De ce n-ați jucat mai mult în Serie A?
Am doar un singur meci în prima divizie italiană, Brescia – Foggia 4-1. A fost alegerea mea să rămân în Serie B. Mă simțeam iubit, important. Dacă m-aș fi dus în Serie A, aș fi ajuns la echipa precum Atalanta sau Udinese, unde aș fi stat un an în ”A”, apoi aș fi retrogradat, apoi iarăși promovam… Și tot așa. Am avut însă și ofertă de a juca la un club mare.
?
După un meci amical Inter – Salernitana, Eugenio Fascetti, care era director sportiv la Inter, mi-a zis că, peste trei luni, după terminarea sezonului, voi ajunge la Milano. Eu și cu Salvatore Fresi, care a și făcut carieră la Inter. Era stabilit totul, actele erau făcute, lipsea doar semnătura mea de pe contract. Dar, între timp, m-am accidentat la ligamentele încrucișate și am stat cinci luni pe bară. A fost ghinionul meu. Inter l-a luat atunci, ca atacant, pe Maurizio Ganz, de la Atalanta. Consider că eram mai bun decât Ganz, la vremea aia! După ce mi-am revenit de pe urma accidentării, am dat 9 goluri în 11 partide.
Sunteți în istorie drept cel mai mare marcator din istoria clubului Salernitana (n.r. – actualul club al lui Andrei Cristea), cu 60 de goluri în 122 de partide. Aveți statuie în oraș?
Nu am așa ceva. Dar, când intri pe stadionul din Salerno, pe tunelul de acces de la vestiare există un poster uriaș care cu mine.
Ați jucat contra românilor?
Cu Hagi m-am întâlnit la acel meci Foggia-Brescia 4-1. Ne-am adus aminte de acel meci la un amical jucat recent cu Viitorul. Vorbeam cu el și ținea minte acel meci. E și normal, doar a dat două goluri atunci.
La Foggia ați lucrat cu marele Zdenek Zeman. Ce are în plus?
Are ideile lui precise. Se muncea mult la antrenamentele lui. Echipa era prea ofensivă pentru acele vremuri. La Foggia am fost coleg cu Dan Petrescu. Era un tânăr de perspectivă pe atunci, dar a ajuns un fotbalist important.
Certat cu ciorba
Cum vă strigă jucătorii de la CS Balotești?
Mister! Le-am cerut asta. Mie nu-mi place să mi se spună ”Profesor”.
L-ați adus și pe fiul dumneavoastră la Balotești…
Da. Francesco juca în Spania, dar am preferat să-l aduc aici. Joacă tot atacant. A dat deja câteva goluri. Are 22 de ani și a făcut junioratul la Livorno.
Ce faceți în timpul liber prin Balotești?
Trăiesc în București, stau în Pipera. Nu-mi place să merg prin cluburi, prefer să stau în casă. Sunt familist.
Ce specialități culinare românești v-au dat pe spate?
Mie îmi place carnea. Soția mea gătește acasă. Sarmalele îmi plac… Nu-mi place însă ciorba. Am probleme cu ea. La noi este moda cremelor și a supelor. Și mititeii sunt buni la voi. Când se dă drumul la grill este înghesuială.
Echipă cu nume grele
La Balotești și-au făcut cuib nume ca Bogdan Pătrașcu, Claudiu Herea – fratele ex-rapidistului, Hristu Chiacu, fost la Dinamo, dar echipa are și un jucător chemat la tineret – Lucian Ion. Pătrașcu a jucat aproape un deceniu în Italia, 2002-2010, dar a venit la Balotești, fiindcă e aproape de casă (are vilă în Snagov) și vrea să înceapă de jos o carieră de antrenor. A pășit pe stadioane mari ale Italiei, pentru ca sâmbătă să cunoască arena din Dorohoi (meci pierdut drastic, scor 1-4). A mers de i s-au umflat picioarele, opt ore cu autocarul. ”In Italia, mai mult de cinci ore n-am făcut cu autocarul. Nivelul fotbalului românesc a scăzut mult. S-a dus vremea în care un patron să vândă doi-trei jucători și să-I vândă. De ce vin italienii la noi? Nu au loc și vor să-și facă un nume. În plus, nu mai sunt bani nici în Italia”, consideră cel care a lucrat cu Walter Novellino și Stefano Pioli.
Salarii de 2.000 de lei
Liviu Gulie face zilnic naveta între Primărie și echipă. Este președintele și învârte totul la CS Balotești. ”Italianului nu-i dăm bani. Aici e pe banii lui. Antrenează cu derogare, are licența B, dar va merge la Coverciano. Știți, noi nu vrem să prmovăm, doar să ne salvăm de la retrogradare… Oricum, la noi, salariile sunt mici. Cel mai mare este de 2.000 de lei. La CS Voluntari (n.r. – liderul Ligii a II-a), de exemplu, echipă pe care am învins-o în campionat, se aude că Tibi Bălan are salariu de 3.500 de euro pe lună. Înainte să scoatem capul cu fotbalul, pe noi, lumea ne știa doar după accidentul acela. A, voi sunteți ăia unde a căzut avionul…”.
Stadionul, aflat la 3 km de locul tragediei
La stadion există un minicantonament, dar gazdele sunt severe cu propria locație: ”Condițiile sunt bune doar pentru liga a IV-a. Pentru liga a III-a sunt OK, iar pentru Divizia B, sub standarde”. În parcare găsești câini și un șantier părăsit. Omul de fotbal Gulie a terminat, vorbește Gulie – angajatul la Primăriei. ”Acum, la 20 de ani de la accidental aviatic, se va inaugura o alee care să ducă până la locul impactului”, spune oficialul, care arată cu degetul dincolo de stadionul din Balotești, aflat și el în câmp: ”Uitați, la circa trei kilometri de unde ne aflăm se găsește locul tragediei, cum vă uitați pe lângă tribuna oficială”.
FOTOGRAFII: DAN BISTRIȚEANU – LIBERTATEA