Nemiloasă, boala nu-i ocoleşte nici pe sportivi. În vârstă de 32 de ani, Dragoş Petrişor Pârlog este în pericol de moarte. Fost poloist de performanţă la Rapid, acesta a aflat în toamna lui 2006 că are o tumoră cerebrală – Astorcitom protoplasmatic gradul II. Operat la Spitalul ”Bagdasar Arseni” din Bucureşti, el a fost nevoit să renunţe la sport, medicii interzicându-i să mai facă efort fizic.
În 19 martie 2009, cu patru zile înainte de a împlini 29 de ani, Dragoş a aflat că tumora a recidivat.
A fost suspus unei alte intervenţii chirurgicale care a costat 50.000 de euro, la Hanovra. Cu toate că s-a spus atunci că tumora va fi extirpată definitiv nu s-a întâmplat aşa. Revenit recent de la un control făcut la clinica Anadol din Turcia, fostul poloist le-a dat o nouă veste rea apropiaţilor. Boala a revenit şi e nevoie de încă o operaţie.
Costul următoarei intervenţii chirurgicale este de 21.000 de euro şi cum familia nu dispune de bani, mama poloistului fiind bolnavă, prietenii lui Dragoş Pârlog au lansat un nou apel umanitar. Sora acestuia, Alina Florişteanu, a deschis o pagină de sprijin în reţeaua Facebook, iar în 11 decembrie va avea loc o acţiune caritabilă.
Au fost deschide la ING Bank / Sucursala Băneasa, Bucureşti, două conturi în care se pot face donaţii pentru Dragoş Petrişor Pârlog:
CONT LEI: RO 60 INGB 0000999902845714
CONT EURO RO 54 INGB 0000999902845725