Monica Iagăr luase decizia de a renunţa la sportul de performanţă în 2006, dar între timp s-a răzgândit. Deoarece consideră că mai poate face faţă la nivel înalt, atleta de 37 de ani a revenit de curând pe pista de antrenament a stadionului Dinamo, cu gândul de a se pregăti pentru Olimpiada din 2012.
“La începutul lunii mai am sărit în joacă 1.70 metri, încălţată cu adidaşi. Destul de bine, pentru o persoană neantrenată”, ne-a explicat dubla campioană europeană din 1998.
“Mă pregătesc de trei ori pe săptămână. Cred că, spre finalul anului următor, voi avea şi primul concurs oficial”, a declarat Monica Iagăr, care şi-a stabilit deja obiectivul pentru Olimpiada londoneză.
Visează să ajungă iar în finală
“Nu mai pot sări ca în tinereţe, 2.02 metri sau 2.03 metri, dar cu 1.95 metri mă pot califica în finala olimpică. Sunt sigură că nu mă voi face de râs”, ne-a mărturisit atleta.
La începutul anului, a divorţat de Cosmin Cernat
Monica Iagăr a fost căsătorită cu Cosmin Cernat, vedeta postului de televiziune Kanal D, de care a divorţat la începutul acestui an. Cei doi au împreună două fetiţe: Ayana (8 ani) şi Maya (1 an). “Despre viaţa mea personală nu vreau să vorbesc. Aşa a fost să fie. Fiecare îşi vede acum de drumul lui”, ne-a declarat atleta.