Daniela Tatara a locuit în România până în urmă cu 11 ani, unde a avut o societate care s-a ocupat de transportul cerealelor și a fost fost director într-o sucursală a unei bănci cunoscute. Stabilită în Franța, ea spune că derulează acum afaceri în domeniul HoReCa.

Cei doi au fost împreună timp de 4 ani și s-au despărțit în septembrie anul trecut, din cauza dependenței fotbalistului.

„Eu și Cosmin ne-am cunoscut prin rețelele de socializare. Mi-a scris acum 4 ani, ne-am cunoscut, apoi, după o lună și jumătate, am venit în România. Am început o relație oficială. Este un băiat cu bun-simț, m-a respectat. Eu veneam o dată pe lună în țară. Veneam mai des când aveam afacerea de transporturi”, a declarat femeia.

Problemele lui au apărut din cauza jocurilor de noroc, a cazinourilor. Mi-am dat seama la 4-5 luni de când ne-am cunoscut.

Daniela Tatara:
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

„Am fost la psiholog, dar n-a reușit”

„Nu eram în permanență cu el și am descoperit treptat totul, am ajuns să îl cunosc cu adevărat, să îi știu viciile. Am încercat să-l duc la psiholog, a fost la psiholog, a acceptat. A mers luni bune, dar n-a reușit”, spune Daniela.

Ea afirmă că declicul s-a petrecut într-o vacanță în Barcelona: „În fiecare seară îmi spunea să mergem la cazinou. Eu habar nu aveam. Am fost și eu, dar pentru a mă distra, nu a câștiga. Am jucat și eu, am fost în La Vegas, Monaco, dar am jucat pentru distracție, nu pentru bani. El mă atrăgea mereu în cazinou și am început să am dubii“.

Ulterior, spune tânăra, fotbalistul a început să aibă probleme cu banii, „mă întrebam cum de ajunge să nu aibă niciun leu”.

„După 5-6 luni, mi-a cerut cam 2.000-3.000 de euro”

„După 5-6 luni, mi-a cerut cam 2.000-3.000 de euro. Spunea că are datorii către colegi, prieteni. El avea problemele astea de foarte mulți ani, nu de când m-a cunoscut. Datoriile se strâng, iar când ele depășesc nivelul salarial, intri în colaps. I-am dat banii și nu i-am mai văzut, dar am continuat să îl ajut, pentru că simțeam că poate face ceva cu viitorul lui. Eu nu am pus accentul pe bani, am pus accentul pe viitorul și viața lui”, a mai povestit Daniela, care susține că fostul iubit îi e dator 50.000 de euro.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Chiar dacă banii sunt greu de recuperat, în situația în care este el astăzi, am stabilit o sumă de comun acord, 50.000 de euro. Nu am stat să calculez, am stabilit de comun acord la această sumă.

Daniela Tatara:

Orange Sport a informat că fosta prietenă a lui Cosmin Achim a trimis e-mailuri către Ligă și Federație, care conțineau capturi de pe telefonul fundașului central și conversații cu membrii unui clan interlop, dezvăluind jocuri și sume pariate.

Daniele Tatara a negat că ea a trimis e-mailurile către FRF.

Anterior, Petrolul Ploiești, echipa la care Achim evolua din această iarnă, i-a reziliat contracul, „la cererea jucătorului”.

9 meciuri suspectate

ProSport a scris că cel puțin 9 meciuri jucate la pariuri de Achim, 7 pentru FC Voluntari și două pentru Petrolul, sunt vizate de Comisia de Integritate a Federației.

Partidele prezintă un „tipar”: Achim – titular pentru echipa lui, minimum două goluri marcate de formația adversă în repriza secundă:

  • Dinamo – FC Voluntari 3-0 (1-0 la pauză) – 20.11.2020 
  • Hermannstadt – FC Voluntari 3-2 (1-2) – 13.12.2020 
  • FC Voluntari – Chindia 0-2 (0-0) – 16.12.2020 
  • Gaz Metan – FC Voluntari 2-0 (0-0) – 12.01.2021 
  • FC Voluntari – FC Argeș 0-2 (0-0) – 23.10.2021 
  • Farul – FC Voluntari 3-0 (1-0) – 12.02.2022 
  • FC Voluntari – Chindia 0-3 (0-1) – 22.10.2022 
  • Petrolul – Chindia 1-2 (1-0) – 28.01.2023 
  • Petrolul – CFR Cluj 2-5 (0-1) – 27.02.2023
Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Datorii la interlopi

Prosport a publicat și câteva dintre mesajele incredibile trimise de Cosmin Achim iubitei lui și care se află în posesia celor de la Comisia de Integritate din FRF, care anchetează cazul.

Azi am strâns banii la stadion. 81 de milioane și 40 de lei. Trebuia să-i dau lui Văncică 105 milioane. Eu mâine dimineață n-am banii să-i duc la teren. M-a sunat și mă amenință, că mâine vine la stadion la ora 10.00. Și m-au sunat și doi. După două numere. Că mâine la ora 10 sunt la mine la teren. Tremur tot!

Mesaj trimis de Achim iubitei lui:

Potrivit ziarului, ar fi vorba vorba despre datorii la clanul Văncică, unul dintre cele mai dure din Capitală. Din corespondență nu reiese însă cu exactitate la care dintre membrii clanului face referire.

„Mi-a spus că are datorii către această persoană, Văncică. Eu am înțeles de la cineva că totul a fost doar o invenție, el a pus la cazinou tot ce i-am dat eu“, a declarat, joi, 9 martie, Daniela Tatara, pentru Gazeta Sporturilor.

Fosta iubită a lui Cosmin Achim, fotbalistul implicat în jocuri la pariuri: „E dependent. Are să-mi dea 50.000 de euro”
Fotografia trimisă de Achim, în tentativă de a încerca să o convingă pe Daniel să rămână împreună. Foto: captură gsp.ro

Am fost foarte dezamăgită, el voia să nu ne despărțim. Știa că el e de vină. El promitea că se va opri, că va face ceva bun cu viața lui.

Daniel Tatara, pentru GSP, comentând imaginea trimisă de Achim:

„A trebuit să aleg între viața mea și a lui”

„Singura mea greșeală este că am prelungit această situație, când ar fi trebuit să pun stop. Eu am crezut în promisiunile lui. Anul trecut ne-am despărțit. Eram de ziua lui în Turcia, în septembrie. De acolo, el s-a întors în România, eu în Franța, apoi el a greșit iar. Am luptat 4 ani fără rezultat”, a mai spus fosta partneneră a lui Achim.

„Această relație a avut un impact imens asupra mea. A trebuit să iau o decizie, să aleg între viața mea și a lui. . El avea bunăvoința de a se schimba, dar el nu a înțeles că lucrurile nu se puteau schimba dacă stătea în aceste anturaje”, a încheiat Daniela Tatara.

Cine este Cosmin Achim:

  • originar din Drăgănești-Olt;
  • format de Școala de Fotbal Gică Popescu;
  • a ajuns la Academia Hagi în 2013;
  • a jucat pentru FC Voluntari (2014-2023, cu o pauză în 2018, când a fost împrumutat la Energeticianul Târgu Jiu, în liga secndă);
  • în 2017, a făcut parte din echipa Voluntariului care câștiga Cupa și Supercupa;
  • din această iarnă evolua pentru Petrolul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Fostul președinte a votat în Florida. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Fostul președinte a votat în Florida. Update
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Momentul impactului devastator de pe un bulevard din Timişoara, în care o fetiţă de 10 ani a murit pe bancheta din spate a maşinii conduse de mama ei
Observatornews.ro
Momentul impactului devastator de pe un bulevard din Timişoara, în care o fetiţă de 10 ani a murit pe bancheta din spate a maşinii conduse de mama ei
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI