Fosta mare gimnastă Ecaterina Szabo a uitat și de bătăile încasate când era sportivă, și de nerecunoștința alor săi: ”Regret doar că nu mi-am cunoscut mai bine familia!” INTERVIU EXCLUSIV

Libertatea a vizitat-o pe Ecaterina Szabo (49 de ani), una dintre cele mai mari gimnaste ale tuturor timpurilor, în cochetul și burghezul Chamalieres, lângă Clermont-Ferrand, acolo unde Kati trăiește de peste două decenii. La poalele renumitului Puy de Dome, cvadrupla campioană olimpică a fost când vulcanică, când calmă, când emoționată până la lacrimi vorbind de de cei care nu mai sunt. “Eu n-am fost talentată, am fost muncitoare până la perfecțiune! Cel mai important e să rămâi om curat! Sunt mândră cât oi trăi de cariera mea”, afirmă fosta uriașă sportivă.

Libertatea: Fosta dvs. elevă, Maria Olaru a zguduit lumea gimnasticii românești. A deschis Cutia Pandorrei relatând în cartea ei episoade neverosimile despre agresiunile la care sunt supuse niște copile în drumul spre marea performanță. I-ați fost multă vreme cea mai apropiată confidentă.

Ecaterina Szabo: Să nu mă întrebi și tu “De ce a scris acum?”, fiindcă simt că înnebunesc! Maria a fost o sportivă de excepție, talentată, dar și atrăgătoare, să zic așa. Deși a început la altă grupă, a făcut parte din echipa mea de suflet de la Deva, prima generație pe care am pregătit-o, cred că era 1988. Toate fetele îmi sunt dragi, am păstrat relații și cu ea, și cu Ioana, Ramona, Michi, Nicoleta, Lucica, Raluca, Stela… Pe parcursul anilor am aflat despre situația Mariei. Obișnuia să-mi scrie scrisori. S-a golit mie, iar eu am ințeles-o din start. Că era în Japonia, la Paris, la Cannes, mă suna, dar nu vorbeam niciodată de rândurile pe care mi le trimitea. Eu eram refugiul ei! Nu știu de ce am păstrat acele scrisori. Doar dacă e de acord o să le arăt și conținutul. Oricum, sunt mărturii răvășitoare. Sunt niște scene dure, multe peste ce mi s-a întâmplat mie, de exemplu. De fiecare dată, draga de ea încheia cu “Vă pup dulce, Maria!”.

Recomandări

Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect

Nu vă bate gândul să scrieți și dumneavoastră o carte?

De ce? Să se găsească unii să-mi deie în cap, că de ce acum, după 30 de ani? E întrebare fără cap. Poți s-o publici și la 99 de ani si să mori a doua zi. Poate așa o să fac eu! O carte se poate scrie oricând, nu? Maria a simțit că e pregătită, sunt cuvintele și suferințele ei acolo. Nu a fost ajutată de nimeni. Nu mai vin fetițele la gimnastică din cauza acestei cărți? Ei aș, copilele deja nu mai veneau la gimnastică, cartea nu a influențat cu nimic!

Metode diferite: de la adidașii lui Karoly, la frica de ratări

Ați relatat și dvs niște momente pe care le-ați trait. Ce-ați simțit? Frică, teroare?

Frică, desi noi am fost o generație tare, știam ce voiam! Visam paralele, îmi aduceam aminte cum picam! Știu și azi culorile adidașilor lui Bela Karolyi și-mi aduc aminte de urmele vânătăilor. De fapt tot de culori: dungi violet, negre, vânătăi. Dar nu numai de el îmi aduc aminte, și de Bellu, de Stan. Nici nu vă imaginați câte de diferite puteau fi metodele. Ân plus, de atunci, de copil, am rămas obsedată de cântar. Ca sportivă eram cântărită de trei ori pe zi, mi-am păstrat și azi același tic. Deși s-au dus peste trei decenii.

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Majoritatea românilor spun că țara merge într-o direcție greșită sub PSD-PNL

Cum erați ca antrenoare?

Nu știu, să mă descrie fetele!

Ce spuneți de ratarea calificării la Olimpiadă?

O palmă istorică pe obrazul gimnasticii românești.

Spate “belit”, morfină, regrete

Dacă v-ar fi chemat cineva să antrenați acasă, vă întorceați?

În țară, cât ești bun, lugu-lugu, apoi un șut în cur, scuzați-mi expresia. Nu aș fi venit, că oricum nu mă chemau. Nici de ziua mea nu mă sună, iar când sunt în țară, fac pe ipocriții cu mine: “Vai, dragă, câte probleme am auzit că ai”…

Apropo, cum mai stați cu sănătatea?

Nu știu ce să vă spun! Am spatele belit, coloana mi-e belită și de aici mi se trag toate. Sunt specialiști care zic că gimnastica a agravat problema. Să trăiești nonstop cu dureri e infernal, ai o limită, suporți azi, mâine, dar, la un moment dat, îți spui ”Ce-am făcut eu rău, de ce eu?”. Bine, sunt și alte fete cu tije, cu șuruburi, eu n-am așa ceva. Am fost operată de hernie, ok, am dureri cronice, am luat morfină, știu că va fi și mai greu cu cât avansez în vârstă. Noroc cu doctorul neurochirurg Viorel Achim, el mă ajută, este lângă mine… El, Lucia Uță , Radu Moisă, oameni deosebiți…

Regretați ceva din care Dvs? Pare o lungă suferință…

Recomandări

Metoda de intimidare „Aici locuiește Cârpaci” s-a extins în zona de case noi a Timișoarei: „Îți zic. Nu te băga! Lasă terenul ăla așa cum e!”

Un singur regret: nu mi-am cunoscut așa cum trebuie familia, părinții. Eram copil de grădiniță când am plecat de acasă. Cât o să am zile o să am regretul ăsta! Mama a murit în autobuzul cu care a plecat de la mine.. Nu mi s-a spus unde, cum, de ce…

“Au case, vile, conturi, ce mai vor? Să lase tinerii!”

Va renaște gimnastica românescă?

Trebuie să avem încredere! Poate dacă vor fi lăsați tineri, desi pe ei nu i-a instruit nimeni atâta vreme, nu i-a pregătit nimeni. Lasă, domnule, tinerii să antreneze! Tu ai case,vile, conturi, averi, ești la pensie, ce mai vrei? Pe termen scurt, nu văd ce se poate face. Azi, ca sa poti face sport de performantă, îți trebuie vointă, putere. să închizi ochii, să strângi din dinți, sunt sacrifiici enorme… Trebuie să avem încredere.

Sistemul de pregătire nu trebuie schimbat? Nu mai merge cu metode comuniste…

A venit democrația, e prea multă libertate, nu mai e politețe, respect față de om. Doar cu voință și cu închis ochii, nu se mai poate. Poate că da, ar trebui schimbat, deși sistemul ăla nenorocit a dat generatii tari…

“Eram neastâmpărată, mereu în aer”

De ce ați făcut gimnastică?

Fiindcă eram mereu în mișcare, niciodată pe pământ. Ba prin cireș, ba prin tei. Eu eram de la țară, în 1971 nici nu avea nici tv, ce modele să fi avut?. Eram neastâmărată, făceam boacăne, toți i-au zis mamei că “trebuie să faci ceva cu asta mică”…Am început în regiune, cu sora mea, mai mare cu zece ani, la orele de educație fizică. Când am ajuns la Onești, nici nu știam românește, m-a ajutat doamna Ghioane, omul bun la toate din internat. Știa ungurește, mă ducea la cantină, la sală. Eu nu pricepeam nimic, eram numai urlete, plânsete. Prima dată a remarcat ceva calități la mine domnul Lupu, de la Brașov. Eu n-am fost talentată, ci muncitoare. Așa cum am fost eu, am luat 21 de medalii la JO, CM și CE și 8 la competițiile de junioare. Nu contează numărul medaliilor, nu contează comparația cu Nadia, contează omul. Cel mai important e să rămâi om curat. Sunt mândră cât oi trăi că moștenitorii vor vorbi de mine și de cariera mea.

Ce vă doriți azi cel mai mult?

Sănătate! Dacă n-am sănătate, nu pot sta lângă copii. Sunt ochii mei din cap!

Ecaterina Szabo, pe scurt

De ce au botezat-o comuniștii Ecaterina, în loc de Katalyn: “Nu mi-am pus întrebarea, nici mama nu a avut curaj să întrebe. Al doilea nume au vrut să-l pună Sabău, însă a rămas Szabo. Măcar atât, că și-așa, am fost făcută bozgoroaică de nu știu câte ori”.

Cea mai mare sumă obținută din gimnastică: “După medaliile din 1984, am primit 50.000 de lei și mobila pe care o are si acum în casa de la Zagon, cadoul din partea județului. Oricum, suma nu contează”.

Cum a plecat în Franța: “Am primit ofertă, iar prima oară am antrenat un an la Dijon. Dacă revin acasă? Nu știu ce să vă zic! Eu, oricum, merg de două trei ori pe an acasă, vara negreșit. De două ori la Zagon, în Covasna, o data la soacră, la Aras”.

Căsătorită în 1991 cu Cristian Tamaş, fost caiacist, cei doi soți au doi copii: Lorenzo, 19 ani, în anul I la comert internațional, și Zeno (12 ani, mare dansator de hip-hop). Lorenzo a jucat fotbal, dar a renunțat la spot pentru școală

În onoarea sportivei, gradinița din localitatea Zagon ii poartă nu­me­le, la fel ca și Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe.

Palmaresul Ecaterinei Szabo

● 1980 – Campionatul European de Tineret, Lyon – 4 medalii de aur (paralele, sarituri, barna, sol)

● 1982 – Campionatul European de Tineret, Ankara – 2 medalii de aur (individual compus, sol), 1 argint (paralele), 1 bronz (sarituri)

● 1983 – Campionatul European, Göteborg – 2 medalii de aur (paralele, sol), 1 argint (sarituri), 1 bronz (individual compus)

● 1983 – Campionatul Mondial, Budapesta – aur (sol), argint (sari­turi, paralele, pe echipe), bronz (individual compus)

● 1984 – Jocurile Olimpice, Los Angeles – aur (sarituri, barna, sol, pe echipe), argint (individual compus)

● 1985 – Universiada, Kobe – aur (sarituri, barna), argint (indivi­dual compus, pe echipe, paralele, sol)

● 1985 – Campionatul Mondial, Mon­treal – argint (sarituri, barna, pe echipe)

● 1985 – Campionatul European, Helsinki – bronz (sarituri)

● 1987 – Campionatul Mondial, Rotter­dam – aur (pe echipe), bronz (barna)

Ecaterina Szabo a înregistrat 17 scoruri perfecte între 1983 şi 1984, perioadă despre care gimnasta susţine că a fost cea mai frumoasă din cariera ei sportivă. Întrebată care victorii îi sunt cele mai dragi, Katy îşi aminteşte de Olimpiada de la Los Angeles şi medaliile din cadrul Mondialului de la Budapesta din 1983 (aur la sol, trei medalii de argint pentru sărituri, paralele şi pe echipe şi bronz la individual compus). Olimpiada este încununarea anilor de antrenament la cel mai inalt nivel, în timp ce medaliile de la Budapesta au fost câştigate sub ochii familiei, care a primit permisiunea să o însoţească în Ungaria.

În anul 2000, Ecaterina Szabo şi-a ocupat locul de drept printre cei mai mari gimnaşti din istoria sportului, fiind inclusă în Hall of Fame-ul gimnasticii internaţionale. În localitatea natală este deschis un muzeu cu toate trofeele ei, simbol al unei comunităţi care a apreciat-o de la bun început, iar şcoala din Zagon şi sala de sport din Sfântu Gheorghe îi poartă numele, în semn de recunoaştere pentru ce a adus Katy României.

Urmărește-ne pe Google News