62 de morţi în 34 de ani
Moartea n-a ocolit caravana Dakar-ului nici în acest an. Pe 10 ianuarie 2013, ora locală 21.30, un vehicul de asistenţă tehnică al echipei Race2recovery s-a ciocnit frontal cu un taxi, un al doilea fiind avariat după ce a încercat să evite coliziunea. Accidentul s-a produs pe o şosea din Peru, la 10 km de frontiera cu statul Chile. Două persoane au murit, şapte au ajuns la spital, iar alte trei au avut nevoie de îngrijiri medicale. A doua zi, de data aceasta pe un tronson de legătură între Argentina și Chile, avea să-şi piardă viaţa Thomas Bourgin (25 de ani). Francezul a intrat cu motorul KTM într-o maşină a carabinierilor chilieni care venea din sens opus. Şocul a fost atât de puternic încât medicii sosiţi la faţa locului i-au găsit trupul la 30 de metri de locul coliziunii. Din nefericire, sportivul care se afla pe locul 68 în clasamentul general nu a mai putut fi salvat. Accidentele din această ediţie, ridică la 62 numărul morţilor din istoria raliului-raid Dakar. Cea mai îndoliată ediţie a fost cea din 1988, când şi-au pierdut viaţa opt oameni: trei sportivi, doi ziarişti, doi copii şi o spectatoare.

Iată accidentele grave produse în istoria raliului-raid:
1979 – 1 mort.
Motociclistul Patrick Dodin şi-a pierdut viaţa după o căzătură la startul etapei Agadez-Tahoua. El încerca să-şi fixeze casca şi s-a dezechilibrat din acest motiv. 1981 3 morţi. Trei ziarişti italieni au decedat într-un accident produs la câţiva kilometru după In Salah.
1982 – 3 morţi.
Olandezul Bert Oosterhuis a murit tot din cauza unei căzături cu motocicleta sa, înainte de a ajunge în In Ecker. Ziarista Ursula Zentsch (Le Point) şi-a pierdut viaţa lovită de un camion de realimentare. Un copil din Mali a fost lovit mortal de un concurent.
1983 – 1 mort.
Motociclistul Jean-Noel Pineau a căzut pe o zonă de bitum în timp ce se îndrepta spre Ouagadougou. Nu a mai putut fi salvat.
1984 – 1 mort.
Pe când trecea prin Burkina Faso, Dupart a încercat să evite un motociclist care i-a ieşit în faţă, însă automobilul său, Range Rover, a intrat în spectatori. O femeie a fost ucisă.
1985 – 1 mort.
Un copil este omorât în Nigeria de către un pilot care a încercat să evite un grup de spectatori aflaţi pe marginea pistei de rulare.
1986 – 6 morţi.
În etapa de legătură spre oraşul francez Sete, motociclistul japonez Yasuo Kaneko îşi pierde viaţa într-un accident. Pe 14 ianuarie, într-un accident de elicopter îşi pierd viaţa Thierry Sabine, iniţiatorul raliului-raid, cântăreţul francez Daniel Balavoine, jurnalista Nathaly Odent, pilotul Francois Xavier Bagnoud şi tehnicianul radio Jean Paul Lefur.
1987 – 1 mort.
Fost copilot de raliuri, Henri Mouren moare la volanul unei maşini a presei în timp ce străbătea un tronson de legătură spre Tidjika.
1988 – 8 morţi.
Kees Van Loevezijen, navigatorul lui Daf de Van de Rijt, este lovit de un camion şi moare pe loc. Într-o coliziune şi-a pierdut viaţa Patrick Canado, colegul lui Rene Boubet, iar motociclistul Jean-Claude Huger este victima unei căzături pe tronsonul de legătură dintre Rombouctou şi Nampala. Un tribut de sânge au plătit şi cei care nu participau direct la cursă. În acest an au murit doi ziarişti, doi copii şi o femeie.
1990 – 1 mort.
Jurnalistul Kaj Saminen a decedat într-un accident.
1991 – 1 mort.
Charles Cabannes, pilot francez al unui camion de asistenţă, este împuşcat mortal în Mali, într-o zonă de conflict armat.
1992 – 3 morţi.
Aflaţi în drum spre Sabha (Libia), Jean-Marie Sounillac şi Laurent Le Bourgeois se răstoarnă cu maşina de asistenţă, de câteva ori, şi nu mai pot fi salvaţi. Motociclistul Gilles Lalay moare după ce este lovit de ambulanţă!
1994 – 2 morţi.
Belgianul Michel Sansen nu mai poate fi readus la viaţă după ce se rostogoleşte cu motocicleta pe o şosea de legătură. În accident moare şi un copil aflat lângă drum. 1996 2 morţi. Camionul condus de Laurent Gueguen explodează în timp ce traversa o zonă disputată de guvernul din Maroc şi un grup de rebeli. Se pare că acesta a călcat peste o mină. Un copil este ucis de un motociclist în Guineea.
1997 – 1 mort.
Motociclistul amator Jean Pierre Leduc moare în Mali.
1998 – 5 morţi.
În apropiere de oraşul Dakar automobilul în care se afla echipajul Bouney – Aliphat se ciocneşte cu un vehicul care venea din sens opus şi încerca o depăşire. Cei cinci ocupanţi ai maşinii de şosea au murit.
1999 – 1 mort.
Pe un tronson de legătură, o camionetă a jandarmeriei din Burkina Faso s-a lovit cu o maşină care participa în Dakar. Un jandarm şi-a pierdut viaţa.
2002 – 1 mort.
Preparator al maşinilor echipei Toyota Trophy, Daniel Vergnes şi-a pierdut viaţa în timp ce se îndrepta spre sosirea în etapa a 11-a din Mauritania.
2003 – 1 mort.
Navigatorul Bruno Cauvy moare în ultima etapă din Libia, pe când se traversa o zonă cu dune.
2005 – 3 morţi.
Spaniolul Jose Manuel Perez moare la patru zile după ce a căzut cu motocicleta în Mauritania. Dublu câştigător al Dakar-ului la moto (2001 şi 2002), italianul Frabrizzio Meoni nu poate fi salvat după o căzătură cu motocicleta suferită în etapa a 11-a, între Atar şi Kiffa (Mauritania). În aceeaşi zi, o fetiţă de cinci ani este călcată de un camion de asistenţă care avea să părăsească Dakar-ul după câteva zile.
2006 – 3 morţi.
Victima unui traumatism cervical, motociclistul australian Andy Caldecott (KTM) moare după un accident suferit tot în Mauritania. Doi copii îşi pierd viaţa loviţi de o maşină de concurs, respectiv de un camion de asistenţă.
2007 – 3 morţi.
Pilotul Jean-Charles Ghnassia a murit în condiţii ciudate. Alţi doi motociclişti, Elmer Symons şi Eric Aubijoux, şi-au pierdut viaţa în această ediţie.
2009 – 3 morţi.
Motociclistul Pascal Terry se rătăceşte într-o zonă aridă şi, după o căutare îndelungată, este găsit fără suflare. Doi pasageri ai unui automobil care nu participa la cursă au murit în urma ciocnirii cu un camion de asistenţă pe o şosea din Chile.
2010 – 1 mort.
O spectatoare de 28 de ani moare după ce un automobil 4×4 iese în decor şi o loveşte. Alţi câţiva oameni sunt răniţi mai mult sau mai puţin grav. 2011 3 morţi. Un argentinian şi doi chilieni au murit electrocutaţi. Ei făceau parte din personalul auxiliar al raliului-raid.
2012 – 1 mort.
Argentinianul Jorge Boero şi-a pierdut viaţa în prima etapă. El a decedat în urma unui stop cardiac suferit după o căzătură suferită la kilometrul 55 al probei speciale.
2013 – 3 morţi
Şoferul unui taxi şi un pasager au murit pe o şosea din Peru, la 10 km de graniţa cu statul Chile, după ce automobilul în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un camion de asistenţă tehnică. Un alt taxi a fost avariat ieşind în decor după ce a încercat să evite coliziunea. Vineri, pe un tronson de legătură, Thomas Bourgoin s-a ciocnit cu o maşină a poliţiei din Chile care venea din sens opus.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari pe case. Cum reușesc să economisească bani atunci când le moștenesc
FANATIK.RO
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari pe case. Cum reușesc să economisească bani atunci când le moștenesc
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI