Fostul jucător al echipei Montreal Canadiens, Dickie Moore, câştigător al Cupei Stanley de şase ori, a încetat din viaţă, sâmbătă, la 84 de ani, a anunţat clubul canadian, citat de mediafax.ro.

„Cu adânc regret anunţăm că Richard „Dickie” Moore a încetat din viaţă”, a precizat clubul canadian, la care Moore a jucat timp de 12 sezoane.

Născut la 6 ianuarie 1931, Dickie Moore a câştigat Cupa Stanley de şase ori cu Montreal Canadiens (în 1953, iar apoi de cinci ori consecutiv 1956-1960), iar în 1974 a fost inclus în Hall of Fame-ul hocheiului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News