„Mister” a fost operat de profesorul Horia Orban, șeful Secției Ortopedie-Traumatologie, de coxartroză, artroză degenerativă a șoldului, o boală cronică. Cel mai probabil, Cornel Dinu va rămâne în spital până luni.
În aprilie, fostul internațional fusese internat la Spitalul de Urgență Floreasca pentru a fi operat la piciorul stâng, dar s-a îmbolnăvit de COVID-19, iar intervenția a fost amânată.
Cornel Dinu, 75 de selecții și 7 goluri pentru națională, cu care a evoluat la Mondialul din 1970, are 454 de meciuri în prima ligă pentru Dinamo, cele mai multe ale unui fotbalist în istoria clubului bucureștean.
Desemnat cel mai bun fotbalist din România în anii 1970, 1972 și 1974, „Procurorul” a fost selecționer al României între 1992 și 1993.
Și fostul mare portar Helmut Duckadam a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde a fost operat la nivelul aortei.
„Intervenția a reușit, vedem mai departe. Totul a fost în parametri. Durează recuperarea, e grea de tot, dar asta e”, a declarat Duckadam, pentru Antena Sport.