Fostul jucător de tenis și-a reamintit de copilărie, perioadă în care l-a avut ca antrenor pe tatăl său. ”Tata, care era antrenor de tenis, m-a pregătit până la vârsta de 10 -11 ani. Să știți că mă altoia destul de des în timpul antrenamentelor”, a dezvăluit, pentru Libertatea, Florin Segărceanu.

Pica ţap ispăşitor

Acesta a detaliat: ”Când greşeam, îmi aduc aminte că tata mă bătea peste fund sau peste picioare cu paleta din lemn. Eu am prins vremea paletelor din lemn, așa că acestea erau folosite de antrenor și pentru corecțiile fizice. Se enerva tare, dar îi trece destul de repede”.

Mai mult, pentru a da un exemplu, Florin era luat la ”țintă” de tatăl său ori de câte ori greșea vreun coleg de grupă. ”În cantonamente, dacă greșea vreu copil sau nu-l asculta pe tata, tot eu picam țap ispășitor.

Acum, rememorez cu plăcere aceste momente. Sunt convins că tata mi-a vrut binele”, a încheiat Florin Segărceanu.

Antrenorul Lucian Surdeanu a fost reținut opt zile și amendat cu 300 de euro de justiția din Israel pentru că, în timpul unui turneu de tenis, a lovit-o pe fata sa, Andrada.

 
 

Urmărește-ne pe Google News