Fostul mare baschetbalist Netolitzchi și patru colegi de-ai săi au fentat moartea, la cutremurul din 1977. Ei sunt supraviețuitorii! GALERIE FOTO & VIDEO

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

4 martie 1977 se sărbătorește, nu se comemorează, în familia fostului mare baschetbalist Anton Marian Netolitzchi. Născut pe 6 martie 1958, cel care a câștigat 11 titluri de campion al României cu Steaua și a jucat de 130 de ori pentru naționala României a scăpat cu viață ca prin urechile acului la teribilul cutremur.

Au refăcut momentele de groază

Netolitzchi a acceptat, pentru ”Libertatea”, să povestească, de-a fir a păr, groaznicele clipe, chiar în fața clădirii care odinioară adăpostea cofetăria Scala și unde acum funcționează un magazin care comercializează parfumuri scumpe. N-a venit singur, ci cu doi dintre cei patru prieteni baschetbaliști în compania cărora și-a petrecut seara de 4 martie 1977. Le spune, cu umor, ”Richter 1” și ”Richter 2”. Unul dintre ei, Gheorghe Neculcea, este chiar cel care le-a salvat viața tuturor. Alte peste 100 de persoane, care se aflau în acel moment în cofetăria ”Scala”, n-au avut acest noroc.

Recomandări

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Anton Netolitzchi avea 19 ani și trăia după pofta inimii. Era tânăr, curta o fata, îi plăceau la nebunie prăjiturile (nu și-a modificat preferințele) și nu avea griji. După un antrenament, s-a schimbat de trening, și-a luat pantalonii evazați și a dat buzna la cofetăria Scala, din centrul Bucureștiului, unul dintre puținele localuri în care puteai merge la vremea respectivă. Ar fi trebuit să vină și iubita lui, viitoarea soție, dar a întârziat la antrenament (juca tot baschet), așa că Toni a mers doar cu băieții.

”Culmea, plătisem consumația”

Într-o postare făcută pe o rețea de socializare acum doi ani, Netolitzchi a povestit cum a trăit cutremurul din 4 martie 1977. Acum, a acceptat să repete experimentul având în față o cameră foto și una de luat vederi. ”Am avut antrenament cu colegii mei de la Școala 35, la sala Liceului Caragiale, din Dorobanți. După antrenament, fiind un băiat cuminte, în vârstă de 19 ani, nu m-am dus în cârciumă, ci la cofetărie. Cea mai în vogă la acea vreme era Scala. Am ajuns în jurul orei 20.30-20.45, am intrat cu colegii, ne-am așezat pe colțul actualei clădiri, care este o parfumerie. Ne-am așezat la masă, masa era exact pe colț. Ușa era departe. La 21.20 a început un tremur al geamurilor. Primul care a intuit și ne-a spus a fost colegul Gigi Neculcea. În acel moment, s-a ridicat de la masă. A plecat. Culmea, plătisem consumația. Doamna care ne-a servit a scăpat și ea. Vezi ce înseamnă șansa? Ne-am ridicat de la masă, erau două uși, una mare și o ușiță”.

Recomandări

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Amintiri de la sfârșitul lumii!

”Neto” zâmbește. Îi dă mâna, după ce 4 martie s-a dovedit, pentru el, o zi norocoasă. Alți 1.400 de bucureșteni n-au avut acest privilegiu. ”A început momentul dramatic, sesizat de colegul nostru (n.r. – Gheorghe Neculcea), care s-a ridicat și a plecat. M-am ridicat și eu tacticos. Mi-am luat haina și m-am îndreptat spre ușa cea mică.

Pe partea dreaptă, unde erau mesele consumatorilor, îi vedeam cu se uită la noi și nu prea înțelegeau ce se întâmplă. În momentul în care am ieșit pe ușă, încă era lumină afară, mijloacele de transport circulau, după care s-a dezlănțuit infernul. S-a prăbușit semaforul care era prins în fire, în intersecție, eu m-am trezit în stradă, veneau cărămizi din spate. Ce înseamnă instinctul și ce înseamnă să ai zile…

Am ajuns în stradă, eram în Bulevardul Magheru, circulația era continuă, blocul s-a dărâmat spre lacto (n.r. – magazinul cu produse lactate). Un om normal mergea pe trotuar și rămânea pe trotuar. Atunci era terminată activitatea! Am fost călăuzit spre stradă. În momentul ăla, a căzut semaforul, s-a oprit circulația, un vuiet îngrozit, praf peste tot, m-am trezit traversând și m-am oprit vis-av-s de cofetărie. Când s-a ridicat praful, vuietul a încetat, am văzut cu groază ceea ceea ce s-a întâmplat. Lângă mine era o femeie care m-a luat de braț și m-a întrebat dacă «fetița mea (n.r. – a femeii) care stă în bloc a scăpat». «Doamnă, ce să vă zic dacă a scăpat? Uitați-vă ce s-a întâmplat»! Din cei cinci care eram la început, care am intrat în cofetărie, eu și cu un coleg eram împreună atunci, primii doi au plecat pe alte drumuri. Ne-am despărțit. Fiecare a plecat care încotro.

Petrece trei zile!

Mi-am aduis aminte că după cutremur trebuie să fie replici. Cu cei doi colegi ai mei m-am consultat și am zis să mergem în Piața Parlamentului, e zonă liberă, stăm liniștiți acolo, să vedem ce se întâmplă. Acolo, cofetăria Nestor era căzută. M-am dus spre strada General Preapurgescu, care a devenit în acele zile principala arteră de circulație. Eu stăteam la trei străzi de Scala. Aici era bloc căzut, pe Batiștei era bloc căzut, cofetăria a căzut. Au murit cei care erau înăuntru. După doi ani m-am întâlnit cu doamna care ne-a servit, era la cofetăria Nord, de lângă gara de Nord. A scăpat. A ieșit cu noi. Ceilalți au murit. Cofetăria era plină la ora aia”.

Recomandări

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

Netolitzchi zâmbește din nou. La fostul mare jucător, petrecerea de ziua lui ține ca în povești: trei zile! Începe, de fapt, pe 4 martie, ziua când s-a născut a doua oară, și se încheie pe 6 martie, atunci când s-a născut prima oară, în 1958: ”Am avut zile. Ziua mea de naștere este sâmbătă, pe 4 martie, dar și pe 5 și pe 6 martie. Trei zile sărbătoresc! Odată că sunt tânăr, am 40 de ani”. Netolitzchi a împlinit, pe 6 martie 1977, vârsta de 19 ani. Divinitatea i-a făcut un cadou încă de pe 4 martie. Mama lui doar i-a adus un tort cumpărat de la Intercontinental. ”La un nou cutremur, Bucureștiul va fi cel mai afectat. Sperăm să nu fie prea repede. Scapă cine poate. Sau cine are zile”, mai crede Netolitzchi.

”Riechter 1” este îngerul lor păzitor. Gheorghe Neculcea (60 de ani) a jucat baschet la IEFS și la Academia Militară și este cel care s-a ridicat și a plecat primul din cofetărie. După el, s-au luat și ceilalți patru. ”Richter 2” este Voicu Suciu (58 de ani), fost jucător la Rapid și la echipa națională. Ultimii doi sunt Radu Popovici (fost la Sportul Studenteșc, plecat în Canada) și Alex Sorin Buzeșteanu.

Neculcea: ”Le-am zis «Haideți», dar nu știu de ce”!

Gigi Neculcea a ieșit primul din cofetăria Scala, distrusă de cutremurul din 1977. Cineva l-a chemat afară. Nici el nu știe cine, cum și de ce. A aflat mai târziu: avea misiunea să mai salveze alte patru vieți: ”Am simțit primul. Nu mi-am dat seama că era cutremur. De ce am plecat din cofetărie? Au început să sară masa și tot ce era pe ea: pahare, farfurii. Nu mai trăisem senzația asta.

Geamurile făceau precum o foaie de tablă: uuuuuuuuuuu. Cum face o tablă când o miști. M-am dus la semafor. Spiritul de echipă. Ceilalți poate plecau și fără să fi plecat eu. Nu știu… Le-am zis: «Haideți», dar de ce le-am zis nu știu”.

”Eu am conștientizat că este cutremur când am ajuns în dreptul hoteului Lido. Am auzit oameni care spunea ce cutremur puternic. Nu știam ce e ăla cutremur. Norocul nostru era că nimeni n-a ieșit din cofetărie, în afară de noi. S-ar fi călcat oamenii în picioare”.

Neculcea descrie imaginile apocaliptice pornite după ora 21.20, când s-a declanșat mișcarea tectonică: ”Geamurile cofetăriei făcea ca niște fâșii de tablă, huruiau. Am ieșit din local și alergam, dar mă uitam și în spate, la ce se întâmpla. Vedeam totul cu încetinitorul, cum se prăbușea câte un etaj. Am văzut cum o femeie a aterizat cu tot cu pat în magazinul prod-lacta de lângă! Așa a scăpat cu viață. O altă femeie a văzut cum corpul de clădire de lângă ea se prăbușește, iar partea în care ea se afla a rămas în picioare. Chestiune de 10 centimetri. Am vrut s-o aducem și pe dânsa la întâlnirea aceasta, dar nu a dorit să-și reamintească momentul. Era ca în filme”.

Neculcea presimte nenorocirile

Neculcea are capacități paranormale și presimte pericolele: ”Odată bătea vântul foartea tare. Eram acasă și am zis să mă duc să mut mașina, că vântul va rupe crăcile copacilor, iar acestea vor cădea pe mașină. Am mutat mașina, apoi, după câteva minute, o creangă de copac a picat chiar pe locul în care fusese parcat automobilul meu”. ”Cofetăria a fost refăcută repede, la nici un an. Ceaușescu venea în vizită, să vadă cum merg lucrările, se băga pe sub dărâmături. Apoi, câțiva ani la rând, noi, cei cinci, am venit de fiecare dată pe 4 martie, la cofetărie, să sărbătorim faptul că suntem în viață”, intervine Voicu Suciu. Mormanele de moloz au atras hoții ca un magnet. ”Erau averi mari în locuințele din această zonă a Capitalei”, punctează Netolitzchi, care locuia la patru străzi de Bulevardul Magheru.

Ghinionul teribil al lui Modrogan

Ghinionul teribil al lui Modrogan. A murit, totuși, un baschetbalist atunci, la cofetăria Scala. Este vorba despre un fost junior la Dinamo, Ion Modrogan, care apoi a evoluat pentru formația ICED București.

Absolvent de ASE, Modrogan era un jucător cunoscut. ”Modrogan ne-a salutat când a intrat în cofetărie. La ora respectivă, el trebuia să fie cu echipa lui, la un meci de campionat, nu în cofetărie. Dar, ca să vezi blestem, se certase cu un suporter și a primit o suspendare de o etapă. Așa, în loc să fie cu echipa, s-a aflat în cofetăria Scala”, comentează foștii sportivi.

Anton Netolitzchi știe cui să-i mulțumească pentru faptul că trăiește. ”Gigi Neculcea a fost îngerul nostru păzitor. De fapt, îngerul nostru păzitor este sus.  Apropo de destin… Un baschetbalist tot a murit atunci, Modrogan, jucător bun. A avut un conflict cu un spectator și a fost suspendat. În timp ce echipa lui era la Cluj, a venit la cofetătie și el. N-a mai avut zile”.

Suciu: ”Ca un șobolan am scăpat”

Voicu Suciu (58 de ani), alias ”Richter 2”, este fost jucător la Rapid și la echipa națională. ”M-am trezit singur în cofetărie. M-am întrebat: «Eu ce mai caut aici»? Mi-a căzut o bucată de beton pe piciorm m-am ridicat și am avut șansa să scap. Am mers afară, era numai fum, era ceva de nedescris. Am luat-o spre cinema Scala. Fratele meu trebuia să fie la Scala, cu o prietenă. Nu s-a mai dus, ca să se ducă unde? La restaurant Dunărea! La mine în familie ar fi fost o dublă tragedie. Norocul lui a fost că, în momentul când a ieșit din lift, a început cutremurul. Avea o geacă din piele, cum se purta atunci, au căzut geamurile pe ea și i-au tăiat-o. Nicio șansă nu aveam să scap, dacă rămâneam în cofetărie. Dansau mesele, paharele. Ca un șobolan am scăpat! Acum, la câte un cutremur, mă ghemuiesc și închid ochii”.

Urmărește-ne pe Google News