Cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o la Zenit Sankt Petersburg, iar în prima reprezentativă a Rusiei a strâns 75 de selecții și se laudă cu 17 goluri.
Arșavin s-a lăsat recent de fotbal (ultimul contract l-a avut la Kairat Alma Ata, în Kazahstan) și s-a întors acasă, unde a început să-și facă de cap.
Soția și-a închis contul de Facebook
Serile trecute, Arșavin a făcut-o lată. S-a dus la un club de noapte unde a petrecut în compania a două domnișoare, dintre care una era o stewardesă, a anunțat gsp.ro.
Arșavin n-a plecat de la club cu taxiul, cum ar fi procedat oricine, ci a comandat un cal. Numai că proprietarul calului nu și-a văzut cei 40 de euro solicitați pentru închirierea animalului. Și a chemat poliția.
Imaginile au devenit virale în Rusia. De rușine, Alisa Arșavina, soția lui, și-a închis paginile de pe rețelele de socializare.