Primele urmări ale scandalului pentru Giggs, care a negat acuzațiile care i s-au adus: a fost suspendat din postul de selecționer al Țării Galilor pentru următoarele trei meciuri.

Apoi, picanteriile dezvăluite de tabloidele din Anglia: scandalul dintre Ryan și Kate a fost provocat de faptul că iubita galezului a descoperit mesaje care dovedeau că fost înșelată cu două femei.

Kate Greville, iubita lui Giggs. Foto: Instagram

“De mai mult timp, Kate auzise zvonuri că Ryan o înșală. Se chinuia să mai aibă încredere în el. Apoi a descoperit pe tableta lui mesaje de dragoste pe care acesta la schimba cu alte femei. Știe cine sunt. Una lucrează în Londra, ca PR pentru un fotbalist cu valoare mondială, cealaltă este un model de top”, a declarat o sursă pentru The Sun.

Relația de opt ani cu soția fratelui său

Giggs avea deja făcută ţăndări imaginea impecabilă construită în incredibila sa carieră de fotbalist, după ce s-a descoperit că și-a înșelat fosta soție cu Natasha, nevasta fratelui său Rhodri. Galezul a făcut prima oară sex cu Natasha în 2003, când aceasta nu-i era încă, oficial, cumnată. Însă cei doi au continuat aventura încă opt ani, şi după ce fata s-a măritat cu fratele lui.

Natasha Giggs, cumnata lui Ryan.

Fosta lui soție, înșelată și cu Kate, și cu o fostă concurentă Big Brother

Giggs și Kate au o relație tumultuoasă, pornită înainte ca selecționerul Țării Galilor să divorțeze de soția sa, Stacey, în 2016. Kate a fost angajată inițial să facă PR pentru unul dintre hotelurile deținute de Ryan.

Ryan și fosta soție, Stacey.

În timp ce avea o aventură cu Kate, Giggs a avut o relație și cu Imogen Thomas, 37 de ani, fostă participantă la concursul Big Brother.

Imogen Thomas

Fostul mijlocaș galez a fost ales drept cel mai bun fotbalist din istoria grupării Manchester United, după un sondaj realizat printre fanii clubului de pe Old Trafford. Cu “diavolii” a câștigat 13 titluri, patru cupe, două Ligi ale Campionilor, Supecupa Europei, Cupa Intercontinentală și CM al cluburilor.

Urmărește-ne pe Google News