Soluția pe scurt: Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul condamnat POPESCU GHEORGHE. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 433/2014 emis de Tribunalul Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 238/2012. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 61 vechiul Cod penal, privind revocarea liberării condiţionate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere a inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.10.2015.
Judecătoria Sectorului 4 a decis, luni, că Gică Popescu poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători, hotărârea nefiind definitivă.
Instanţa a decis că Gheorghe Popescu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, admiţând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul internaţional îndeplineşte fracţia de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar şi a desfăşurat mai multe activităţi.
Decizia Judecătoriei Sectorului 4 poate fi contestată de procurori la Tribunalul Bucureşti, care va decide definitiv dacă Gheorghe Popescu poate pleca din penitenciar. DNA a anunţat deja că va face contestaţie şi are termen de 5 zile pentru a o depune.
Gheorghe Popescu a fost prezent la judecarea propunerii de liberare condiţionată, fiind adus din penitenciar. Alături de Gheorghe Popescu au fost soţia sa şi apropiaţi ai fostului internaţional.
12.00: Şedinţa de judecată s-a încheiat. Decizia instanţei urmează să fie anunţată, în cursul după-amiezii.
ACTUALIZARE 11.00. La ieșirea din sală, Ion Crăciunescu a evitat să dea declarații, ”ca să nu-i îngreunez situația”.
11.40 În apărarea sa, Gică Popescu a susţinut că s-a îndreptat şi că îşi doreşte să petreacă timpul alături de familie. În sala de judecată a fost prezentă şi soţia fotbalistului.
10.40 Procurorul DNA a spus că raportul venit de la comisia penitenciarului Jilava este incomplet, din cauză că nu conţine date care să ateste că Gică Popescu ar fi redactat, într-un an şi jumătate, cele patru lucrări ştiinţifice la care se face referire în document. În ceea ce priveşte argumentele legate de comportament, procurorul a arătat că ar fi fost imposibil ca Gică Popescu, persoană publică, să nu se comporte exemplar în detenţie, motiv pentru care acest argument nu ar putea fi luat în considerare.
ACTUALIZARE 10:05. Procurorii se opun eliberării condiționate a lui Gheorghe Popescu și au cerut judecătorului să refuze cererea. Popescu este însoțit, printre alții, de nevasta lui, Luminița, și de fostul arbitru Ion Crăciunescu, venit să-l susțină la Judecătoria Sectorului 4. În scurta lui pledoarie lui, fostul căpitan al naționalei a menționat Instanței că a înțeles că a greșit și că a plătit pentru greșelile lui.
8.30 Gică Popescu a fost adus la Judecătoria sectorului 4.
–––
Condamnat la trei ani, o lună și zece zile de închisoare în dosarul transferurilor de fotbaliști în străinătate, Gică Popescu a executat mai bine de jumătate din cele 1.136 de zile de detenție, mai precis 575. În plus, la calcul cererii depuse de către ”Baci” s-a luat în considerare și faptul că acesta a scris mai multe cărți în penitenciar, a avut o comportare ireproșabilă și a participat la activitățile din închisoare.
S-a speculat că după ieșirea din pușcărie, ”Baciul” va merge la FCSB, să-l ajute pe Gigi Becali, dar acest lucru a fost infirmat categoric de Gheorghe Hagi. ”Regele”, care este cumnatul lui Popescu, a anunțat că-l va aștepta cu brațele deschise pe acesta la echipa pe care o patronează, FC Viitorul.
Problema este că, după eliberarea condiționată din închisoare, Gică Popescu nu va putea intra, pentru o perioadă de doi ani, în lumea fotbalului. Asta pentru că, printre acuzațiile pentru care a fost condamnat s-au numărat cele de evaziune fiscală în formă continuată și de spălare de bani în cazul transferului fotbalistului Florin Bratu de la Rapid București la Galatasaray Istanbul.
Sentinţele anunţate în Dosarul Transferurilor, pe 4 martie 2014:
George Copos (61 de ani) – 3 ani şi 8 luni cu executare / ELIBERAT
Mihai Stoica (49 de ani) – 3 ani şi 6 luni cu executare
Cristi Borcea (44 de ani) – 6 ani şi 4 luni cu executare
Ioan Becali (61 de ani) – 6 ani şi 4 luni cu executare
Victor Becali (53 de ani) – 4 ani şi 8 luni cu executare
Jean Pădureanu (78 de ani) – 3 ani şi 4 luni cu executare/ ELIBERAT
Gică Popescu (47 de ani) – 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare
Gigi Neţoiu (55 de ani) – 3 ani şi 4 luni cu executare