În prezent, avem antrenor canadian
Justinian continuă: “Vom demonstra oricând că la seniori putem avea rezultate bune la naţională, poate chiar mai bune decât cele actuale, dacă facem o formaţie paralelă, fără etnici maghiari de la Miercurea-Ciuc şi Braşov”. Antrenorul de la CSŞ 6 merge şi mai departe: “România nu are nevoie de tehnician străin, care mai e şi plătit cu bani foarte mulţi. Şi nici de jucători care vin la lot pentru diurnă şi nu cântă imnul, ba îl intonează pe al adversarilor. Antrenorii români sunt talentaţi, dăruiţi şi nu sunt pretenţioşi din punct de vedere financiar. Au crescut, s-au format şi s-au ridicat valoric pe patinoare. Este o încercare ce merită făcută şi veţi vedea că rezultatele unei astfel de echipe alcătuite din români vor fi cele aşteptate”.În acest moment, naţionala României, care a fost compusă la ultima acţiune din 24 de etnici maghiari, ucraineanul naturalizat Evgheni Pisarenko şi portarul Catrinoi, e antrenată de canadianul Tom Skinner, care e retribuit cu aproximativ 15.000 de euro pe lună. Pentru o zi de cantonament, un internaţional încasează o diurnă de aproximativ 100 de euro. În acest moment, tricolorii sunt pe locul 28 în lume şi în primăvară vor participa la CM Divizia I B din Polonia (15-21 aprilie 2012), al treilea eşalon valoric de pe mapamond, într-o grupă din care mai fac parte gazdele, Australia, Coreea de Sud, Lituania şi Olanda. Prima echipă promovează, ultima retrogradează. l
Agresorii lui Marinescu, suspendaţi de COSR
Comisia de Etică a COSR a ratificat, ieri, propunerea înaintată de şeful acestui for, Octavian Morariu, de a-i suspenda pe o perioadă nedeterminată pe cei trei hocheişti de etnie maghiară (Antal Alfred, Gereb Istvan şi Molnar Akos) care, pe 1 decembrie 2011, l-au jignit şi l-au lovit cu prosoapele ude pe colegul lor Cosmin Marinescu. Cei trei nu mai fac parte din lotul naţional U 16 care se pregăteşte pentru FOTE 2013 (Festivalul Olimpic al Tineretului European).