Faptul că era mereu pe drumuri, la turnee sau în cantonament, l-a pus pe marele sportiv în situația ingrată de a fi la un pas să rămână repetent chiar la proba de box!
”Am avut un profesor de box care nu voia să-mi încheie media, pe motiv că n-am fost la cursurile lui! Am fost campion mondial la box, dar era să rămân repetent din cauza acestui sport care mi-a adus atâtea satisfacții”, a declarat, râzând, pentru Libertatea, Mihai Leu.
Până la urmă, cu chiu, cu vai, profesorul s-a înduplecat și i-a dat notă de trecere primului campion mondial de box din istoria României. ”Până la urmă m-a trecut, dar greu de tot. Indiferent de numele studentului, la Educație Fizică și Sport se ținea cont de toate criteriile, inclusiv, bineînțeles, de prezența la ore. Din păcate, problema noastră, a sportivilor de performanță, o reprezenta timpul, fiind mereu în cantoamente sau la turnee. Iar pentru profesori nu prea conta acest aspect, chiar dacă aduceam rezultate pentru România”, a continuat Leu.
Coleg cu Amânar și cu Miloșevici
În facultate, Mihai Leu a fost coleg cu actualul selecționer, Cosmin Contra, dar și cu marile gimnaste Simona Amânar (7 medalii olimpice și 10 mondiale) și Lavinia Miloșevici (6 medalii olimpice și 13 mondiale).
”Am fost coleg de clasă la facultate și cu gimnastele Simona Amânar și Lavinia Miloșevici. Ele erau extrem de silitoare, încercau să ajungă la cursuri. În schimb, noi, băieții, cam driblam orele. D-aia am și terminat facultatea mai greu”, a conchis Mihai Leu. Campion mondial WBO la semimijlocie în 1997, Mihai Leu a fost nevoit să renunțe la box din cauza unei accidentări. S-a retras neînfrânt din acest sport, după ce a câștigat toate cele 28 de meciuri disputate la profesioniști, 10 dintre ele prin KO.
Liderul WTA, Simona Halep, nu s-a prezentat la Bac
Și actualul lider WTA a avut probleme cu școala din cauza programului încărcat. Cu toate că învăța foarte bine, Simona Halep a ratat prezența la prima sesiune de Bacalaureat pentru că se afla la un turneu de tenis. ”Făceam parte din comisia de supraveghere a desfășurării examenului în sală. La efectuarea prezenței singura persoană care lipsea era Simona Halep.
Bineînțeles mai puțin cunoscută mai ales de către mine, care am studiat matematica. Am întrebat de ce lipsește și am primit răspunsul: ”Joacă tenis, este la un turneu, parcă în Asia”. Eu, sigur m-am întrebat: ce copil ratează BAC-ul pentru un concurs? Acum am aflat răspunsul adevărat. Si nu pot spune decât: bravo, Simona Halep! Toate eforturile tale nu au fost zadarnice!”, dezvăluia, în urmă cu un an, profesoara Valerica Toscu. După ce a terminat cursurile Liceului Sportiv ”Dumitru Rotaru” din Constanța, Simona Halep a luat examentul de bacalaureat în sesiunea de toamnă cu o medie general peste 8!
Mirel Rădoi ia meditații la matematică
Selecționerul naționalei de tineret a României, Mirel Rădoi, n-a luat încă examenul de bacalaureat. A încercat acest lucru în 2015, pe când era antrenor neoficial la FCSB, dar a trecut doar probele orale. La cele scrise a absentat, fiind în cantonament cu echipa. Acum, Mirel Rădoi este hotărât ca, în 2019, să ia Bacalaureatul. Pentru a avea șanse de reușită, selecționerul de la U 21 ia meditații la matematică. ”Trebuie să-mi fac timp pentru învățat. Acum îmi dau seama că, de fapt, am sărit nu o etapă, ci mai multe etape. E foarte, foarte greu”, spunea, de curând, la ProTV, Mirel Rădoi despre examenul de bacalaureat.
Citește și: Inginerul român rătăcit în Istanbul nu-și amintește nimic. Medicii de la Psihiatre: ”Trebuie supravegheat permanent, e posibil să dispară iar!”