Giovani Becali: Sunt multe exagerări. Napoli e un oraş absolut superb. Sunt zeci de mii de turişti din întreaga lume care vin să viziteze această urbe. Chestia aia cu Camorra (n.r. – aşa-zisa mafie locală), care acţionează la drumul mare, e o poveste de adormit copiii. În primul rând că pe cei din Camorra nu-i vede nimeni vreodată. A, că veţi auzi că se fură o geantă, un portofel sau o maşină e cu totul altceva. Dar la noi se întâmplă mult mai multe lucruri de acest gen. Referitor la suporterii Stelei, sfatul meu pentru românii care vor face deplasarea la Napoli e să nu adreseze injurii sau insulte la adresa napoletanilor.
Cum ar trebui să abordeze Steaua această întâlnire decisivă?
Să intre pe teren fără frică! Dacă italienii vor simţi că le e frică, totul va fi pierdut. În cazul în care Steaua va fi echipa care va deschide scorul, avem mari şanse să-i învingem. Steaua pleacă cu prima şansă de calificare. Nouă ne trebuie o victorie sau un egal.
Pe cine mizaţi cel mai mult în acest meci?
Mizez pe ideea de echipă, pe intuiţia lui Marius Lăcătuş, dar şi pe pofta de gol a lui Bogdan Stancu. Şi cu un Florin Gardoş în mare formă, Steaua va face un meci foarte bun acolo.
Ce amintiri vă leagă de Napoli?
Am petrecut acolo trei ani superbi. Era prin 70. Eram tânăr, aveam douăzeci şi ceva de ani. Mi-am făcut mulţi prieteni, pe care abia aştept să-i revăd acum. Mi-au spus la telefon că nevestele napoletane întreabă de mine (râde). “Giovani, când vine Giovani? Ne e dor de el!” Ele sunt la fel ca machedoancele noastre. Gătesc senzaţional. În tinereţe, de multe ori eram invitat să mănânc la diferite familii ale napoletanilor. Aş putea spune că, într-un fel, am fost crescut de ei.
Aţi avut multe iubiri acolo?
(ezită) Despre asta nu vreau să vorbesc. Sunt un om căsătorit. Oricum, nevestele napoletanilor mă aşteaptă. Suntem oameni maturi acum, ne respectăm, cum am făcut întotdeauna.
A fost pălmuit de un carabinier
În acea perioadă câştigaţi sau pierdeaţi bani?
(râde) Şi una, şi alta! Îmi aduc aminte că pierdeam sume mari când mergeam la hipodrom, la cursele de cai…
Cam cât?
Sute de mii de lire, ceea ce însemna câteva sute de dolari. Pentru mine, era o sumă mare. Apoi am început să vizitez locul unde se antrenau caii, pentru a-i şti mai bine pe cei valoroşi. După ce am căpătat ceva experienţă, am pariat din nou şi mi-am recuperat pierderile.
Comerţ aţi făcut?
Făceam! Vindeam ceasuri pe plajă. Am amintiri cu un carabinier care m-a prins şi mi-a dat două palme, spunându-mi că nu este bine ce fac. Mi-a explicat că, dacă mă prinde a doua oară, îmi confiscă marfa. Nu a fost cazul, pentru că am ştiut tot timpul să mă descurc. Am trăit intens viaţa napoletană.
Napoletanii v-au spus Giovani?
Şi ei îmi spuneau aşa. Dar eu am folosit acest nume ulterior, pentru a-mi cuceri mai târziu soţia, în faţa căreia m-am dat drept italian!
«Victoria Stelei e posibilă»
“Pentru Steaua, meciul cu Napoli este cu totul imprevizibil. În opinia mea, victoria e posibilă acolo. Steaua are mulţi jucători care pot să facă diferenţa, iar asta contează într-o partidă cum e cea de la Napoli. Stadionul San Paolo este imens, vor fi foarte mulţi spectatori”, a declarat, la Sport.ro, mijlocaşul Universităţii Cluj, Adrian Piţ, fost jucător la AS Roma.
Bilete contrafăcute
Speculanţii au profitat de interesul enorm pe care l-a stârnit meciul Napoli – Steaua şi vând bilete contrafăcute. Astfel, poliţia a primit mai multe sesizări conform cărora o reţea de falsificatori a realizat mai multe copii după tichetele originale, pentru a le vinde în câteva puncte-cheie din oraş. Din reclamaţiile care s-au strâns deja rezultă că bişniţarii au organizat foarte bine operaţiunea, acoperind cele mai importante pieţe şi bulevarde din Napoli.
Gigi nu merge la meci
Deşi intenţiona să însoţească echipa în deplasarea de la Napoli, Gigi Becali, patronul Stelei, a trebuit să renunţe la acest plan. “A intervenit ceva, am treabă şi nu mai pot să plec”, a declarat latifundiarul din Pipera, la Sport.ro. Din avionul care a transportat delegaţia roş-albaştrilor în Italia au mai lipsit mijlocaşii Cristi Tănase (accidentat), Bănel Nicoliţă (suspendat) şi atacantul Pantelis Kapetanos (suspendat).
Costea refuză Steaua
Mihai Costea, atacantul Universităţii Craiova, a ţinut să infirme zvonurile referitoare la un eventual transfer al său la Steaua. “Nu se pune problema. Mă bucur că una dintre echipele mari ale campionatului se interesează de mine, dar eu sunt la Craiova şi vreau să-mi fac treaba aici. Trebuie să facem mai mult pentru această echipă”, a declarat fotbalistul de 22 de ani.