„În România, numărul 10 a „murit”. Este compromis, din cauza ignoranţei tehnicienilor şi a jucătorilor noştri, care nu-i mai acordă importanţa cuvenită. Acest număr a fost purtat, de-a lungul timpului, de cei mai mari fotbalişti ai lumii, cum au fost Pele sau Maradona. La noi, doar dacă spui Ozon, Boloni sau Hagi este de ajuns ca să înţelegi ce reprezintă acest număr pentru echipa naţională”, ne-a declarat, ieri, Angelo Niculescu.

Mijlocaşii sau atacanţii sunt recomandaţi

Fostul selecţioner, care a calificat România la Cupa Mondială din 1970, a adăugat: „Răzvan Lucescu a luat, probabil, această măsură pentru că nu-i mai acordă importanţa cuvenită numărului 10. După mine, acest număr este bine să-l folosească mijlocaşii sau atacanţii, în nici un caz fundaşii. Dar asta este, selecţionerul decide cine va purta acest număr şi el l-a ales pe Tameş. Până la urmă, trebuie să trecem de la formă la conţinut. Adică să jucăm fotbal, indiferent de numărul purtat pe teren de fotbalişti”.

Crede că putem să batem Franţa

Angelo Niculescu este optimist, înaintea meciului cu Franţa, din preliminariile CE 2012, care se va disputa pe 9 octombrie, la Paris. „Totul este posibil, putem să câştigăm meciul cu Franţa. Sunt optimist, pentru că şi ei trec printr-o situaţie asemănătoare cu a naţionalei noastre. Lui Răzvan îi urez baftă şi să fie inspirat în alcătuirea echipei. Poate obţine un rezultat mare la Paris!”.

Selecţii/ goluri la naţională pentru numerele 10

Titus Ozon    22/ 7 (1952-1962)
Radu Nunweiller     42/ 2 (1966-1975)
Nicolae Dobrin        48/ 6 (1966-1980)
Ladislau Boloni       108/ 25(1975-1988)
Gică Hagi      125/ 35 (1983-2000)
Adrian Mutu 67/ 29(2000-2009)
George Florescu     5/ 1(2010)
Gabriel Tamaş         49/ 3 (2003-prezent)

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News