”Era bine pentru Mirel să înceapă cu dreptul, să fi câștigat primul său meci oficial, primul trofeu ca antrenor. A fost însă un meci de vacanță, fără ritm. Era normal, a fost primul meci al sezonului. Era de așteptat ca echipa care marchează prima să câștige. 

Important pentru Steaua este să se califice în grupele Ligii Campionilor. Trebuie să regleze cât mai repede problemele. Patronul să aducă jucători. Stelei îi trebuie doi atacanți și un coordonator de joc. Defensiv stă bine. În față nu are cine să dea gol. Tudorie este tânăr, de perspectivă, mai are mult de muncă”, a declarat stoperul formației elene Asteras Tripolis, pentru SportNews.ro.

”Goe” o consideră favorită pe Steaua în dubla cu slovacii de la Trencin, din turul II preliminar al Ligii Campionilor (14 iulie, deplasare, ora 21:30 / 21 iulie, acasă, ora 21:30). 

”Teixeira nu este vreun salvator!”

Dorin Goian pariază că Steaua va deveni campioană pentru a patra oară consecutiv. ”Nu cred că are cine să le pună probleme în Liga I. Vom vedea dacă Astra o poate încurca. Nu este Teixeira salvatorul pe care să se bată echipele. A prins un sezon bun, dar e ușor să scoți capul atunci când nivelul campionatului este slab”, a precizat internaționalul.  

”Locul 8 în lume este un loc mincinos”

Goian a comentat și clasarea naționalei României pe locul 8 în clasamentul FIFA. ”Realist vorbind, este un loc mincinos. Cel mai important este că vom fi cap de serie la tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2018”, a concluzionat tricolorul, care are 53 de selecții la națională, și o participare la Euro 2008. 

Speriat de problemele din Grecia

Fotbalistul și-a prelungit contractul cu Asteras Tripolis încă un an, până în vara lui 2016. ”Joi seară plec în Grecia să văd ce se întâmplă cu nebunia de acolo. Dacă vor fi probleme cu banii, nu rămân cu familia printre străini, doar de dragul de a juca fotbal. Rămân dacă mă vor asigura că sunt serioși și-mi plătesc contractul. Suntem calificați în grupele Europa League”, a mai spus Dorin Goian.

A făcut școala de antrenori

Fundașul s-a pregătit în această vacanță pentru viitor. ”Am terminat cursurile Școlii Naționale de Antrenori. După ce îmi închei cariera voi da și examenele pentru licențe. UEFA nu permite fotbaliștilor profesioniști să participe la cursuri doar în vacanțe”.   

 
 

Urmărește-ne pe Google News