Duşan Uhrin junior, antrenorul ceh pe care CFR Cluj l-a prezentat drept noul consilier sportiv al echipei, l-a lăudat pe Ales Jindra, conaţionalul său instalat în funcţia de “principal” al campioanei României. “Îl cunosc bine pe Jindra. Am încredere în el, îl voi ajuta cu sfaturi când va avea nevoie şi sunt convins că vom colabora foarte bine”, a declarat Uhrin.
Petrescu suspectează arbitrajele
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, pentru ProSport, că îşi doreşte ca procurorii să asculte telefoanele arbitrilor, pentru a preveni eventualele aranjamente din Liga I. “Sper să nu avem probleme cu arbitrajele şi aştept şi eu o greşeală omenească în favoarea noastră. Eu aş vrea ca telefoanele arbitrilor să fie ascultate în retur. Asta se practică în toate ţările civilizate”, a spus Dan Petrescu.
Bölöni, amendat în glumă de jucători
Ladislau Bölöni, antrenorul român al lui Standard Liege, a fost ţinta unei glume a atacantului congolez Dieumerci Mbokani. Jucătorul campioanei Belgiei a spus că Bölöni ar trebui amendat, din cauză că ieşit mai târziu decât elevii săi pe terenul de antrenament. “Îmi pare rău, Mister, dar veţi avea o amendă de plătit”, a glumit Mbokani.
Vlad Munteanu este bisericos
Mijlocaşul român de 27 de ani al Arminiei Bielefeld, împrumutat până la vară de la Wolfsburg, a mărturisit că a trecut peste problemele din ultima vreme cu ajutorul credinţei. “Sunt foarte credincios. Sunt greco-catolic şi merg des la biserică”, a declarat Vlad Munteanu cotidianului Bild. Fostul dinamovist a mai afirmat că speră să-şi ajute noua echipă să se menţină în prima ligă germană la finalul acestui sezon.
Porţi închise în Gruia
Primul antrenament din anul 2009 al formaţiei CFR s-a desfăşurat cu porţile închise, această decizie fiind luată deoarece Duşan Uhrin jr nu a fost numit oficial în funcţia de consilier sportiv al campioanei. Duşan Uhrin şi antrenorul principal, conaţionalul său Ales Jindra, au avut la dispoziţie doar 14 jucători, fotbaliştii din Argentina şi Portugalia fiind blocaţi pe aeroportul din Madrid, din cauza unor probleme cu decolarea avionului.
Jucătorii Stelei îşi vor primi banii
Tehnicianul Stelei, Marius Lăcătuş, a dorit să-i liniştească pe fotbaliştii din Ghencea şi să-i asigure că îşi vor primi drepturile financiare. “Jucătorii care au contract cu formaţia îşi vor primi sumele promise. Nu este adevărat că Gigi Becali nu mai are lichidităţi”, a declarat “Fiara”.