Fotbaliştii din Togo deciseseră să evolueze la Cupa Africii pe Naţiuni, dar conducătorii statului le-au cerut să se întoarcă urgent acasă.
Delegaţia statului Togo, care a fost atacată de rebelii angolezi în drum spre Cabinda, locul de disputare a primului meci contând pentru Cupa Africii pe Naţiuni, se va întoarce acasă. Jucătorii togolezi intenţionau să joace în memoria celor trei membri ai delegaţiei ucişi în atentat: antrenorul secund, Abalo Amelete, ofiţerul de presă, Stanislas Ocloo, şi un şofer.
De asemenea, “ereţii” erau pregătiţi să joace şi pentru colegii lor Serge Akakpo (FC Vaslui), şi Kodjovi Obilale, internaţi în spital în stare gravă, după ce fuseseră împuşcaţi. Ieri după-amiază, însă, la solicitarea expresă a conducătorilor politici de la Lomé, delegaţia naţionalei din Togo a anunţat că se retrage de la cea mai importantă competiţie găzduită de Continentul Negru şi s-a întors acasă. Pe de altă parte, Emmanuel Adebayor, starul lui Manchester City, a dezvăluit că el a fost cel care l-a salvat pe Akakpo: “Stăteam în autocar în spatele lui, am văzut că e rănit şi l-am culcat pe podeaua autovehiculului, ca să nu mai încaseze alte gloanţe”.