„Este un meci împotriva echipei campioane și îl vom trata ca atare. După meciul cu Botoșani, într-adevăr, am fost dezamăgiți de rezultat pentru că nu meritam să pierdem. Acum ne dorim să avem o atitudine bună, să demonstrăm că suntem Dinamo. Noi întotdeauna ne propunem să dominăm orice adversar. Sperăm să și putem face lucrul acesta. Viitorul este aceeași echipă pe care o cunoaștem. E o echipă foarte bună, omogenă, pentru că nu și-a pierdut jucătorii, ba chiar s-au întărit cu unele transferuri. Deci au mai câștigat și la capitolul experiență. Viitorul practică un fotbal deschis, un fotbal total. Întotdeauna meciurile noastre cu Viitorul au fost frumoase și cu multe goluri. Eu voi vedea dacă voi juca de la început și cât voi putea sta în teren. Nu știu ce să zic. Eu mă antrenez 100%”, a spus Anton.

În aceeași conferință de presă, mijlocașul portughez Diogo Salomao, transferat în această vară la Dinamo, a declarat că își propune să câștige cele trei puncte în partida de duminică. „Urmează încă un meci greu, jucăm contra echipei campioane. Știm că va fi dificil, antrenorul și echipa sunt buni, trebuie să tratăm serios acest meci și să câștigăm. Mă bucur de dragostea primită din partea suporterilor dinamoviști. Toată lumea m-a tratat bine aici, îmi plac orașul, clubul și fanii”, a adăugat Salomao.

Echipa de fotbal Dinamo întâlnește, duminică, de la ora 18,00, în deplasare, formația FC Viitorul, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a Ligii I.

Citește și: Bebelușul Charlie Gard a murit. Povestea micuțului care a impresionat o lume întreagă

 
 

Urmărește-ne pe Google News