Spaniolii sunt văzuţi de specialişti drept principalii pretendenţi la câştigarea Cupei Mondiale. Inclusiv casele de pariuri îi plasează pe iberici peste Brazilia şi Argentina. Elevii lui Del Bosque au ţinut să le demonstreze că nu se înşală, marţi, în ultimul meci înainte de plecarea spre Africa de Sud, cu Polonia. 6-0, faze desprinse din manual şi o posesie zdrobitoare.

Pot lua încă 600.000 € de om

Faza meciului a fost realizată la golul de 2-0, marcat de Silva, după 9 pase consecutive în preajma careului polonez. Chiar dacă Iniesta a ieşit accidentat, totul e roz la spanioli. În cazul în care îşi vor adjudeca trofeul, ibericii vor primi de la FIFA suma totală de 26.000.000 de euro, în vreme ce ocupanta locului secund se va mulţumi cu “doar” 20.000.000 “Toreadorii” au şi cea mai mare primă promisă de federaţia din ţara lor, câte 600.000 de euro de fotbalist.

Politicienii sunt revoltaţi

Anunţul că elevii lui Del Bosque au prime de 600.000 € ca să ia titlul a provocat un scandal naţional în Spania. Politicienii au avut reacţii critice în Parlament şi au acuzat federaţia de la Madrid că risipeşte banii publici, în timp ce Guvernul a lansat măsuri de criză pentru a economisi 65 de miliarde de euro. Jucătorii vor să doneze primele în scopuri caritabile.

Federaţiile au promis sume uriaşe pentru titlul suprem

Spania……………………… 600.000 de euro/ jucător
Argentina…………………. 520.000 de euro/ jucător
Anglia……………………….. 470.000 de euro/ jucător
Franţa……………………… 390.000 de euro/ jucător
Italia………………………… 240.000 de euro/ jucător
Brazilia…………………….. 230.000 de euro/ jucător
Germania…………………. 230.000 de euro/ jucător

Urmărește-ne pe Google News