A arbitrat familia Ene
Meciul a fost condus de Mihai Ene (39 de ani), arbitru divizionar A, ajutat la cele două tuşe de copiii săi, Mihai (18 ani) şi Andreea (16 ani). Dacă capul familiei arbitrează regulat în Liga 1 şi în eşalonul secund, fiind unul dintre cei mai apreciaţi ”centrali” din actualul corp de arbitrii, copiii săi au mari şanse să-i calce pe urme.

”Noul Torje” şi ”Noul Pantilimon” joacă în Colentina

În meciul cu bulgarii, pentru ”juventişti” a evoluat şi portarul Andrei Cobliş (24 de ani, 2.03 metri) fotbalist crescut la juniorii Corvinului Hunedoara, cumpărat de Poli Timişoara în 2009 de la CS Vulcan, despre care se spunea că îi va călca pe urme lui Costel Pantilimon, jucătorul lui Manchester City. De asemenea, a impresionat mijlocaşul de bandă Alexandru Marius Drăguţ (23 de ani), pe care colegii îl strigă ”Torje”, datorită asemănării izbitoare, din punct de vedere al fizionomiei şi al jocului, cu fotbalistul Granadei.

Foto: Gabriel Chirea

 
 

Urmărește-ne pe Google News